text Poezii crestine

Isus, Singura Cale

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nichifor Nicu
Isus, Singura Cale
autor: Nichifor Nicu
13/01/2026. ora: 23:45

Pentru mântuire, jertfa e de-ajuns,
Căci numai pentru om a pătimit Isus.
Și oricine ar spune: „Mai trebuie ceva”,
Fugi cât poți de tare, scapă-ți viața ta.

Căci omul care-ți spune astfel de erezie
E mincinos curat, pierdut pentru vecie.
La mântuire-ajungi doar prin Isus Hristos;
Cine-ți spune altceva este doar un mincinos.

De crezi în Fiul Sfânt și-n suflet Îl primești,
De-n apă te botezi și Îl mărturisești,
Primești pe loc iertarea și mântuirea-n dar,
Căci L-ai primit în suflet pe Cel de la Calvar.

Și dacă ești curat în suflet și-n gândire,
Primești și Duhul Sfânt și șansa de răpire.
Atunci, când ai acestea, ești cel mai împlinit,
Căci și tu-ai fost ales să fii la cer răpit.

Numai prin harul Lui noi suntem mântuiți,
Căci fapte știu să facă și cei ce-s rătăciți.
Dar trebuie și noi să facem, în credință,
Fapte multe în ascuns, vrednice de pocăință.

Există doar o Cale ce duce spre iertare:
Isus Hristos, Mesia, e singura salvare.
De-L ai pe El în suflet, prin El ești mântuit,
Acesta-i adevărul, nu te lăsa mințit!

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

Întoarce-te, tu, fiu risipitor
De ce mereu alegi ce vezi cu ochiiȘi-asculți mereu de șoapta celui rău?De ce n-asculți și tu Cuvântul Vieții,De vocea minunată a lui Dumnezeu?De ce privești mereu spre bogățiaAcestei lumi atât de depr... Citeste mai mult >>
JERTFELE CREȘTINE
JERTFELE CREȘTINECând stai in jertfă, dragă frate,Să stai smerit, cum scrie-n carte,Isus, Fiul lui Dumnezeu,N-a considerat că-i greu.Privește, cum la jertfa Lui,Bau paharul pân' la fundȘi necartind, n... Citeste mai mult >>
Vino, prietene!
Vino, prietene!Biblia-i o carte sfântăCe pe mulți, ea, azi frământăSă împlinească ce e scrisȘi s-ajunga-n paradis.Dacă-o iei pe altă caleRătăcirea te doboarăCalea sfanta-i numai UnaMergi pe ea și iei... Citeste mai mult >>
SĂ FIU COPIL, SE POATE....
SA FIU COPIL, SE POATE...Ce mare har, vazut-am mântuireaLa care, nici sperat-am vreodat.Când stăm privind la cer, gândireaSpunea că Dumnezeu, pe veci s-a-ndepartatCopil al Său, se poate să fiu oare?Da... Citeste mai mult >>
Crestinul
CreștinulÎnc-o zi a mai trecutPeste viața mea cu grabă,Trec și zile, trec și nopțiȘi se scurge viața -ntreaga.Iată, însă, care-i rostul,Ce se cere de la TronulCelui ce trăiește veșnic,Care-I Domnul, F... Citeste mai mult >>
A. L. E. L. U. I. A.
Astăzi, aici, și-acum: aceasta-i pocăința,Adevărata șansă spre-un Adevăr ascuns.A-nvinge amăgirea e să accepți credința,Astfel s-apuci cununa, când capătu-ai ajuns.Lumină limpede lucind mai sus de șan... Citeste mai mult >>
Vindecarea ologului din naștere
[Faptele Apostolilor 3:1-11]---La poarta cea frumoasă a Casei Celui SfântPe unde credincioșii intră cu pas măruntS-aducă jertfe, daruri, sau laude în cânt;Pe unde cărturarii învață din Cuvânt,Și unde... Citeste mai mult >>
Orizont
Eram copil și învățam la școalăDespre natură - legi și fenomene,Despre copaci - misterele dintr-o petală,Despre cunoașterea din lumea materială,Iar ora de științe se scurgea alene.Învățătoarea poveste... Citeste mai mult >>
Lasă-L pe Isus în inima ta
Lasă-L pe Isus în inima taExistă vreun loc în care Isus nu poate intra?Există vreun loc în lume, în afară de inima ta?Doar acolo Isus nu dă buzna, la ușa inimii tale,Nu intră cu forța, așteaptă cu mul... Citeste mai mult >>
Spre ce alergi?
Spre ce alergi?Omule făcut doar din țărână,Spre ce alergi, spre ce necunoscut?Te cheamă astăzi Domnul în LuminăSă-ți fie ajutor, și pavăză, și scut.Spre ce alergi, spre ce-ți întorci privirea,Și pe ce... Citeste mai mult >>