Isus samariteanul

Când ma ridicat Păstorul, sus pe Stânca mântuirii,
Eram scufundat de valul, patimilor omenirii,
Însetat după păcate, după pofta ce-a lumească,
Ma-m pietdut în larg pe mare, fără să mă-ntorc acasă.

Am plecat în țări străine, paradisul desfrânări,
Și am trăit în plăcere, și în noaptea îmbuibări,
De la cel mai mic păcat, până sus la ierarhie,
Am trăit destrăbălat, prin Paris și-n pușcărie.

Nu mia fost nicicând vreo teamă, ca să nu păcătiuesc,
Înjoseam pe orice damă, în desfrâul nebunesc,
De la club prostituate, prin Paris în neagra noapte,
Am fost cu destrăbălate, ce trăiesc doar din păcate.

Și pe marea de plăcere, dus de un curent mai tare,
Am făcut neleguire, condamnat de tribunale,
Unsprăzece condamnări, prin Paris și-n alte țări,
Arestat de multe ori, pentru furt și alte stări.

Na putut un om vreodată, și nici un judecător,
Nici o condamnare aspră, să mă las la mâna lor,
Cum ieșeam din închisoare, doar cu ochii la parcare,
Și în drumul meu spre casă, la furat, cutia trasă.

Euro curgea la greu, din parcarea din Paris,
Unde pentru furtul meu, de multe ori am fost închis,
Și în Spania cu cardul, făceam euro la greu,
Depot Leduc plătesc cu cardul, ăsta e numele meu.

De a-ș înșira păcatul, faptele ce-s vinovate,
Nu mia-r mai ajunge timpul, câte sute de păcate,
Doar aceste de mai sus, ca dovadă le-am adus,
Să aveți privirea-n sus, la Stăpânul meu Isus.

El, Isus Mântuitorul, Dumnezeul cel de sus,
Cel ce a urcat calvarul, ducând crucea până sus,
Cel ce a murit în chinul, și-ntr-o agonie grea,
Pentru vina și păcatul, ce era în viața mea.

Ma chemat pe nume, vino! fiul Meu ce zaci pierdut,
Vino acasă nu te teme, ori și ce ai fi făcut,
Căci acum te chem pe nume, fiule risipitior,
Ca să fi o mărturie, azi în fața tuturor.

Căci sunt viu și am putere, din mocirlă să te scot,
Să te pun pe Stânca vie, să te iert acum de tot,
Să te spăl în al Meu sânge, ca să fi deacum curat,
Și să fi o mărturie, Dumnezeu e minunat.

Amin.