text Poezii crestine

Isaia- Vechile și noile proorocii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Vechile și noile proorocii
(Isaia cap. 48)

Lui Iacov Domnul îi vorbește
Și seminției lui, îi spune
El proorociile vestește
Ce spune, în aplicare pune

Și lui, îi spune cu tărie
Ca are inima împietrită
Îi spune ca totul să știe
Vestea să-i fie auzită

Și lucruri noi Domnul îi spune
Care nu le-a mai auzit
În fața faptului îl pune
Și totul este împlinit

Știe că-i popor răzvrătit
Și este și necredincios,
Adesea Domnul e pornit
Dar e milos, mărinimos

Poporul mult l-a încercat
Și prin cuptor a fost trecut
Necredincios, El l-a aflat
Cu el, urgii a străbătut

Pământu-a fost întunecat
Numai de mâna Domnului
Și cerurile, s-au format
Cu toate, din dorința Lui

Pe acel ce Domnul îl iubește
A lui voie va împlini
Și Babilonul îl robește
Pe haldei, îi va birui

Și voi popoare îndepărtate
La Domnul să luați aminte
Toate de la El au fost date
El, e Stăpânul celor Sfinte

El Israelul l-a ales
Mereu, prin el să se slăvească
Dar roada lui nu a cules
Ca nu a vrut să se smerească

Dar Răscumpărătorul vine
Și împărații, Îl vor urî
Puterea mare El va ține
Și un preț mare va plăti

Căci pe El, Domnul L-a ales
Pe Israel, să-l izbăvească
Și-n fața lui, mereu a mers
Ca Israel să biruiască

Și Domnul spune mai departe
Pe Israel, va asculta
Lui, îndurare o să-i arate
Și îl va binecuvânta.

Iar țara o va ridica
Cu ei un Legământ va face
Pe prinși îi va elibera
Pe cel ce-n întuneric, zace

Și vor fii locuri de pășune
Și nicicând, foame nu le-a fii
Căci Domnul face tot ce spune
Și setea le va potoli

Munții în drumuri va preface
Și oamenii, toți vor veni,
Din depărtări se vor întoarce
Cu toții se vor veseli

Cu strigăte de bucurie
Și Domnul Îi va mângâia
Și pacea Lui are să fie
Numele Lui, Îl vor striga

De Domnul nu vor fii uitați
El îi iubește cu putere
În a Lui mâini ei sunt săpați
Îi pasă, de a lor durere

Și alți copii, Domnul mai are
Pe care nu i-a mai avut
Cu toții vor veni din zare
Caci Domnul și pe ei, i-a vrut

Dar Israelul va rămâne
Copil de suflet și iubit
Și Domnul dragostea își pune
Pentru acel, ce l-a zidit

Pe asupritori o să-i alunge
Propria carne le va da
Și le va da chiar al lor sânge
Ca și cu must, ii va îmbăta.

va urma

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>