text Poezii crestine

Isaia - Binecuvântări asupra Cirului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Binecuvântări asupra Cirului
(Isaia cap. 44)

Pe Iacov, Domnul l-a ales
El, l-a ales pe Israel
Și Domnul asta-i spune des
Să n-aibă teamă, e cu El

Și ape Domnul va turna
Peste pământul însetat
Și îl va binecuvânta
Va face râuri pe uscat

Căci Cel dintâi e Dumnezeu
Și aceia de pe urmă veste
Nimic peste Numele Său
Nu-i mai presus, El totul este!

Și pe prooroci El i-a făcut
Din vremuri vechi, ca să vestească
Să știe tot ce n-au știut
Viitorul, să îl prorocească

Domnul e Stânca cea mai tare
Și chiar de alții idoli fac
E Dumnezeul cel mai mare
În fața Lui chiar toate tac

Cei ce la idoli se închină
Niciunu în viață nu va fi
Sunt păcătoși și plini de vină
Și Domnul îi va pedepsi

Iar Domnul tuturor le spune
Că a dat un Răscumpărător
Ca omului să-i fie bine
Acesta, va fii Domnul lor!

Când Domnul un cuvânt rostește
Acesta este împlinit
Totul se face, se întocmește
Așa cum El a plănuit

Lui Cir unsului Său îi spune
Că-n fața lui, mereu va fii
Totul în cale va răpune
Și tot ce-a spus, se va împlini

Domnul lumina a întocmit-o
Și întunericul l-a dat
Și propășirea a făurit-o
La fel, tristețea a creat

El a creat neprihănirea
Peste pământ, tot a făcut
El a lăsat și izbăvirea
Căci Domnul ne iubește mult

Vai de acei care se ceartă
Cu Acela, care i-a făcut
Blestemu-n viața lor îl poartă
Și traiul lor nu ține mult

Tot ce Domnul a dăruit
Câștiguri, care El le-a dat
Popoarelor ce le-a iubit
Din voia Lui, s-au întâmplat

Același om oricând va fii
Și iubitor, El va rămâne
Cu aceia care l-or cinsti
Și care cheamă a Lui Nume

Și tot ce Domnul hotărăște
De când pământul l-a făcut
Cu siguranță, se împlinește
Totul va fi cum El a vrut

Chiar de când a făcut pământul
El a spus tot ce va urma,
Caci El conduce mintea, gândul
Iar lumea toată, e a Sa

El poate face tot ce vrea
E cel mai mare, peste toate
Și nimenea nu va putea
Puterea Lui, s-o nesocoate

A fost și este și va fii
Și slavă în Sion va pune
El va domni în veșnicii
Prin a Lui proorocie, spune.

va urma



Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>