text Poezii crestine

Isaia- Alte proorocii despre Mesia

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Alte proorocii despre Mesia
Isaia cap. 18

Despre Damasc proorocul spune
Ca o ruină va ajunge
Și pentru vite, o pășune
Iar Efraim încet, se stinge


Și ca măslinul scuturat
Așa, ca spicul fără bob
Slava lui Iacov s-a gătat
Nimic, nu mai aduce rod

Iar oamenii de vor privi
Înspre Acel ce i-a creat
Și ochii lor, vor pironii
Spre Domnul, care i-a uitat

Popoarele ca marea urlă
Și a lor guri, tare vuiesc
Pe calea Domnului, nu umblă
Și toate, pier se prăpădesc

Și Etiopiei îi spune
Proorocul, ceea ce-a primit
Și soli pe mare de își pune
Nimeni, nu va fi auzit

Domnul de sus, toate le vede
Și atunci, când secerișul vine
În bunătatea lor nu crede
Și toate-n mâna Lui, le ține

Mlădițele le va tăia
Lăstarii toți El îi aruncă
Și la pieire îi va da
Căci după voia Lui, nu umblă

La păsările răpitoare
Întreaga vie va lăsa
Iar trupurile muritoare
La fiare, le va arunca

Dar un popor puternic tare
Ofrande spre Domnul, aduce
Vine cu daruri de mâncare
Numele Domnului străluce

Înspre Egipt proorocul vede
Pe un nor, Domnul călărește
Egiptul ce în idoli crede
Rău, tremură și se smerește

Domnul îi face să se bată
Unii cu alții, laolaltă
Și îl împiedică să vadă
Înspre distrugere, se îndreaptă

Și Domnul încă hotărăște
Egiptul, rob ca să îl facă
Cei fără milă-l stăpânește
Mult în robie, o să zacă

Și apele îi va se seca,
Canalele-i vor fii uscate,
Hrana pe câmp se va usca
Turme, la moarte vor fi date

În râuri, peștii vor muri
Pescarii, n-or avea mâncare
Și întristați cu toți vor fii
Iar supărarea va fi mare

Stăpânii țării se întristează
Și înțelepții au pierit
Iar duhul rău aici primează
Asa, cum Domnu-a hotărât

Egiptul e cutremurat
Pe nimenea acum, nu are
Poporul este înfuriat
Mânia Domnului, e mare

De Iuda lor le este groază
De a lor Dumnezeu, se tem
Necazul peste ei îi lasă
Scăpare, nu mai au de fel.

va urma


Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>