text Poezii crestine

Iov-Nelegiuirea piere

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Nelegiuirea piere
Iov cap. 5


Și mai departe vocea spune
Chiar, dacă tare va striga
Oare cine îi va răspunde
Cum să audă, vocea Sa?

Și ii mai spune că nebunul
De-a lui mânie, e ucis
În viață n-a scăpat niciunul
Ca se va face, cum s-a zis

Și duhul mai departe spune
De un nebun, ce-a fost distrus
El crede că se ține bine
Dar, duhul cel rău l-a răpus

A lui casă a blestemat-o
Și pe ai lui fii i-a ucis
El în picioare a călcat-o
Tot ce avea, i-a fost distrus

Și secerișul e mâncat
De cei, care din spini îl ia
Averea lui i s-a luat
Nimica, nu-i va rămânea

Omu-i născut spre suferință
Ca și scânteia spre zburat
El este fără de putință
E slab și e înfricoșat

Dar ajutorul e la Domnul
Înspre El trebuie alergat
Doar El, care a creat omul
Doar El, care viata i-a dat

El poate lucruri mari să facă
A Lui minuni sunt nepătrunse
El face ca ploaia să cadă
Peste, câmpiile întinse

El ridica pe cel smerit
Pe necăjit, îl izbăvește
Când cel viclean și-a pregătit
Un plan, Domnul îl nimicește

Iar celui ce-i înșelător
Al sau plan îl va răsturna
Va fi ca un nevăzător
Ziuă va fi, dar n-a vedea

Iar pe cel slab îl ocrotește
Din mâna celor tari îl scapă
Nădejde lui o sprijinește
Mormântul celui rău, îl sapă

Dar fericit e omul care
Domnul îl ceartă, neîncetat
Mustrarea-i ca blestemul tare
Ce rana lui, a vindecat

De șase ori îl va scăpa
Când de necaz se va izbi
De șapte ori va înlătura
Răul, care-l va pustii

Iar când e foamete mai mare
De la moarte, îl va scăpa
Când sabia-l răpune tare
Va râde, nu se va speria

Nici teama de-a câmpului fiare
Nu o să-i fie, niciodată
Va face un legământ sub soare
Și fericirea-i va fi dată

A lui turme întregi vor fii
Sămânța, va vedea crescând
Odraslele s-or înmulți
Vor fi ca iarba de pe câmp

Iar spre mormânt când vor pleca
Bătrânii vor fii petrecuți
Ca snopul strâns la vremea sa
Ca cei, ce-s de Domnul plăcuți.

va urma

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>