Iov- Iov le vorbește iarăși celor trei prieteni

Iov le vorbește iarăși celor trei prieteni
Iov cap. 28,29, 30


Iov mai departe le vorbea
Și le spunea de Dumnezeu
Nu se putea considera
Ca el ar fi ferit de rău

Când Domnul pe el îl păzea
Când era tare și-n putere
Lumina îl călăuzea
Și nu avea necaz, durere

Când Dumnezeu îl însoțea
Copiii în jurul lui, erau
Când Domnul cortul îl veghea
Și fericiți cu toți stăteau

Când el trăia în bunăstare
Pașii în smântână și-i scălda
Când untdelemnul în pâraie
Din stânca, spre el se vărsa

Când tinerii îl respectau
În piață lui, loc îi făcea
Bătrânii de jos se sculau
Când el în preajmă le apărea

Cei mari din vorba se opreau
Și glasul lor, pe loc tăcea
Urechile ce-l auzeau
Pe el, fericit îl numea

Pe cel sărac îl ajuta
Sprijin, era la cel orfan
Domnul îl binecuvânta
Purta al dreptății turban

Manta avea neprihănirea
Și ochii celor orbi, era
Își arăta milostivirea
Și pe cei șchiopi, îi susținea

Tatăl celui nenorocit
El, pricinile cerceta
Pe toți din jur, el i-a iubit
Și pentru toți făcea ceva

În viitor se încredea
Și-n casa lui stătea tihnit
Și zilele multe-și vedea
De slavă, se vedea înverzit

Și în putere se credea
Toți cei din jur, îl ascultau
Și vorba lui valoare avea
Iar cunoscuții îl căutau

Ca ploaia era așteptat
Fruntea-i era mereu senină
Se asemăna cu un împărat
Ce orice suflet îl alină

Dar acum de râs a ajuns
Chiar cei mai slabi îl necinstesc
Căci răul peste ei s-a pus
Dureri, necaz îl copleșesc

Iar acum care slabi au fost
Înfometați și-n sărăcie
Care au fugit fără de rost
Și au trăit în pribegie

Acei ce ierburi au mâncat
Și-n lume au fost izgoniți
Si alergând, au căutat
De toții, au fost părăsiți

De toți au fost disprețuiți
În peșteri este a lor casă
Din țară au fost izgoniți
De-a lui Iov necaz, nu le pasă

Îl scuipă-n față și-l urăsc
În cântecele lor îl pun
Îl dușmănesc și-l ocolesc
Și la batjocuri îl supun

Și-n contra lui cu toți se luptă
Cărare-și fac spre el, să-l piardă
Caci ei sunt plini de ură multă
Durerea lui, nu vor s-o vadă

Durerea din trup nu încetează
Și oasele parcă i-ar smulge
Urechea Domnului nu-i trează
N-aude, că al Său rob plânge

Și groaza iarăși îl apucă
Salvarea e dusă de vânt
Asa e viața-i e pe ducă
Numai durere are-n gând

Și în nevoi e aruncat
Ca țărna și cenușa este
Pe Domnul lui, el L-a strigat
Dar Domnul, îl nesocotește

El s-aștepta, la fericire
Doar în lumină să trăiască
Dar a primit, nenorocire
Și mult necaz să pătimească

va urma