Iov-Eliafaz vorbește a doua oră

Eliafaz vorbește a doua oră
Iov cap. 15


Eliafaz iar îi vorbește
Cu ură și cu îngâmfare
Îl ceartă și îl ocărăște
Se crede, îndreptat și tare

Și el, lui Iov îi reproșează
Că de evlavie-i lipsit
Frica de Domnul, neglijează
Nelegiuit, el a cârtit

Și apoi îi spune mai departe
Că a lui gură-l osândește
Că spune doar vorbe deșarte
Cu buzele minciuni rostește

Îi spune că nu-i primul om
Care, pe lume s-a născut,
N-a stat la sfat cu al său Domn
Atunci, când lumea a făcut,

Că nu are nicicum să știe
Mai multe decât știu și ei
Nu poate înțelept să fie
Ca cei trecuți, prin anii grei

Apoi pe Iov îl sfătuiește
Ca să nu fie supărat
Pe Domnul el nu îl mințește
Și-a meritat, ce-a căpătat

Curat, nu are cum să fie
Căci din femeie, s-a născut
Și omul este om, se știe
Și pe el, Domnul l-a făcut

Eliafaz îl sfătuiește
Ce înțelepții au arătat
Că omul mult rău pătimește
Pentru că-i născut în păcat

Și când se crede fericit
Pustiitorul, îl ajunge
Când crede că este ferit
O sabie, îl va străpunge

Aleargă încolo și încoace
Cu gândul că el va scăpa
În întuneric se întoarce
Necazul, îl va înspăimânta

Necazul peste el se arunca
C-a îndrăznit ca să se abată
Și ca un domn gata de luptă
Vrea să îi ia puterea toată

Iar fața ce-o avea frumoasă
Încet, ea se va ofili
Nu va mai fi curată, grasă
Va fi distrusă, s-a topi

Casele vor fi dărâmate
Și bogăția s-a sfârși
Mlădițele în foc sunt date
Suflarea gurii, va pieri

În întuneric, mult vor sta
Suflarea gurii își va pierde
Răul va fi răsplata sa
Pentru că în rău, se încrede

Va fi ca vița despoiată
Cu roade încă verzi pe ea
Ca un măslin cu floarea dată
Ce să rodească, nu mai vrea

Iar casa-i va ajunge stearpă
Ca cel ce răul zămislește
Urma lui are să se șteargă
Domnul, cu rău îl răsplătește

Căci dacă răul zămislește
Doar cu rău, va fi răsplătit,
Domnul e drept, El îi plătește
Cu rău, așa cum a gândit.

va urma