text Poezii crestine

Iov

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simona Niculai
Lasatu-l-ai pe Iov în această lume
Spre a ne fi exemplu de urmat ;
Când totul pare apus în rugăciune
Dă-ne putere să stăruim ca Iov , neîncetat .

Dacă Satan ne încolţeşte
Şi rămânem goi şi pustiiţi ,
Mâna Ta ne sprijineste
Căci toţi talanţii noştrii sunt de la tine primiţi !

Ajută-ne , o , Doamne , să nu ne lepădam ,
Căci noi un singur Tată pe tine te avem ,
Şi-n Ceruri sus noi vrem să ancorăm ,
În Tine pe vecie ne încredem !

Tu ai spus că faci rana şi tot Tu o legi ,
Eşti scăpare în vreme de război ,
Fiindcă , ca şi pe Iov , Tu ne alegi
Şi-n orice încercare laşi Duhul Tău peste noi .

Noi ştim că tăria noastră nu este una de piatră ,
Trupul nostru nu e o aramă ,
Noi avem pe Dumnezeu şi o speranţă de Ceruri legată ,
Iar trupul este al Duhului Sfânt ce spre Veşnicie ne îndeamnă !

Tu eşti înţelepciunea şi puterea ,
Îţi împlineşti planurile şi Pământul e nimic în fata Ta ,
Eşti Cel ce în zorii dimineţii laşi adierea
Şi toate le ţi în Mâna Ta .

Pune în gura noastră o laudă pentru Tine ,
Chiar şi-n boală şi-n necazuri să cântăm mereu ,
Ca şi Iov , pe toţi , Mâna Ta ne ţine
Şi Tu eşti sprijinul şi cetăţuia noastră la greu !

Dă-ne Harul de-a fi numiţi neprihăniţi ,
Ştim că vor veni noian de încercări ,
Dar am văzut cum cei ce s-au încrezut în Tine au fost izbăviţi
Şi i-ai umplut din nou cu-ale Tale binecuvântări .

Iov a fost alesul Tău , un om neprihănit ,
Noi ... suntem slabi şi păcătoşi ,
Dar vrem ca fiecare de-aici să fie mântuit ,
Fiindcă cu toţii din groapă morţii am fost scoşi .

Nu ştim ce aduce ziua de mâine ,
Fii Tu cu noi în orice ar veni ,
Iar dacă ne vei încerca , ca şi la Iov , dragostea de Tine ,
Ajută-ne în toate să spunem :
" Domnul a dat şi Domnul a luat - binecuvântat fie Numele Domnului ! "


Amin !


07 septembrie 2015

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>