text Poezii crestine

Iosua- Altarul de pe muntele Ebal

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Altarul de pe muntele Ebal
Iosua cap. 8

Cetatea Ai au cucerit
Iar Iosua un altar face
Pe muntele Ebal zidit
Aduce jertfe pentru pace

Și jertfe pentru mulțumire
Pe pietre, Legile le scrie
Pentru a Domnului cinstire
Să fie-n veci, de mărturie

Tot Israelul acum stătea
Ca Legile, să le asculte
Iosua Legile citea
Ei ascultau, a lui cuvinte

În față, Chivotul aveau
Iosua totul le spunea
Ei vorbele îi ascultau
Și Domnului le închina

Toți împărații cei vestiți
Ei, laolaltă s-au unit
Hetiți, amoriți, canaaniți
Spre Israel, au uneltit

Fereziți, heviți și iebusiți
S-au înțeles, să se unească
Să-i bată pe israeliți
Și toți uniți, să-i nimicească

Acei ce-n Gabaon stăteau
Au auzit, de Israel
Un plan să facă, se gândeau
Să scape cu viață din el el

S-au prefăcut că sunt străini
Și de departe ei veneau
Ei aduceau vinuri și pâini
Pe Israel, întâmpinau

Haine sărace au îmbrăcat
Încălțăminte, peticită
Burdufuri vechi au încărcat
Pâinea, era mucegăită

Și la Ghilgal când au ajuns
Pe Iosua, l-au căutat
I-a arătat ce au adus
Sărmani, ei s-au înfățișat

Și se rugau robi să îi facă
Pe ei, de acum să îi slujească
În fața lor voiau să tacă
Nicicând, n-aveau ca să cârtească

Robi s-au făcut la Israel
Au spus că vin, chiar de departe
Cum că au auzit de El
Cinstirea lor, vrea să-i arate

Bărbații țării au luat
Din darurile, ce-au adus
Pe Domnul nu l-au întrebat
Să audă ce lor le-ar fi spus

Ei au cerut un legământ
Lui Iosua, ca să îl facă
Cât vor trăi pe acest pământ
Al lor cuvânt, să nu-l întoarcă

Și numai trei zile au trecut
Și vicleșugul, s-a aflat
Dar ei de loc nu s-au temut
Ce-au jurat, trebuie respectat

Și în robie, au urmat
A lor viață să își trăiască
Ei, de la moarte, s-au salvat
Cu Israel, ca să trăiască.

va urma

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>