Iosif - Sosirea lui Beniamin

Sosirea lui Beniamin
Genesa cap. 44

Și încărcați cu saci de grâne
Înspre țara lor, ei au plecat
Aveau acum belșug de pâine
Niciunul, foame n-a răbdat

Dar pe drum au fost încercați
Argint, într-un sac, s-a găsit
Și drept iscoade au fost luați
Unul din frați, a fost oprit

Până când aveau să se întoarcă
Cu a lor frate, Beniamin
Atunci Iosif avea să vadă
Că gânduri, bune, au când vin

Lui Iacov toți i-au povestit
De felul, cum a fost primiți
Și despre fratele oprit
C-au fost iscoade, socotiți

Dar cel mai tare s-au mirat
De argintul, ce în saci aveau
Știau că ei nu l-au furat
Erau uimiți, nu înțelegeau

Au început să povestească
Toate, prin câte au trecut
Și Beniamin, să-i însoțească
Trebuie, de grâu ar mai fi vrut

Iacov, prea tare s-a speriat
Pe Beniamin când l-au cerut
Nicicând de Iosif, n-a uitat
Cât l-a durut, când l-a pierdut

Și cu putere s-a opus
Ca fiul lui, să-i însoțească
Cu toți într-un glas i-au răspuns
Ca ochii lor, o să-l păzească

Și din nou, la drum au pornit
Iar Beniamin cu ei era
Să facă cum a poruncit
Acela, ce hrană le da

Și mirodenii și argint
La cel din Egipt, ei ducea
Și pe a lui frate mult iubit
Pe care, Iosif l-aștepta

Pe Beniamin când l-a văzut
Lui Iosif, inima-i plângea
În casa lui să-i ducă, a spus
Acum, mai frică le era

Au început ca să se teamă
Pentru argintul ce-au găsit
Dar ochii lor aveau să vadă
Aceea, ce nici n-au gândit

Stăteau cu toți îngândurați
De cinstea, ce le-a fost făcută
Mai mult, erau înfricoșați
Iar gura lor, era tăcută

Apoi, Iosif s-a arătat
Pe fratele lui l-a privit
De tatăl său a întrebat
Și s-a retras încet, plângând

Inima-i nu putea să rabde
De atâția ani, cu dor trăia
Iar trupul plin de dor, îi arde
Pentru al lui frate, ce-l iubea

va urma