text Poezii crestine

Iosif- Iosif, se face cunoscut

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Iosif, se face cunoscut
Genesa cap. 45

Iosif privea nesățios
Pe cel, ce frate bun era
Era al lui frate frumos
Bărbat, acuma se afla

Iosif pe toți frații-și iubea
Și acum, de răutate-l doare
Iar când le-a spus cine era
Ei s-au temut, c-o să-i omoare

Dar Iosif i-a încurajat
Teama, de el să nu le fie
Toți aveau chipu înfricoșat
Dar el, de toți voia să știe

De-al sau tată îi întrebă
I-a pus la masă să mănânce
Cu dragoste sta și-i privea
De rău aminte, nu-și aduce

Le-a spus să nu se întristeze
Căci Domnul lui, așa a vrut
Pe ei, să poată să-i salveze
Mare în Egipt, l-a făcut

Și i-a îndemnat ca să se ducă
În țara lor să se întoarcă
Pe al lor tată să îl aducă
Să vină, cu-a lor casă, toată

Chiar Faraon a și aflat
De frații lui ce au venit
Și multe daruri el le-a dat
În țara lui, el i-a poftit

Dar Iacov când a auzit
Ca dragul lui, Iosif, trăia
Lui Dumnezeu i-a mulțumit
Spre el, în grabă se îndrepta

Averea toată și-a luat
Când, la Beer-Șeba a ajuns
Și-o jertfă Domnului i-a dat
El, era credincios, supus

Într-o vedenie îi vorbește
Înspre Egipt, ca să pornească
Chiar El însuși, îl însoțește
Cu al său fiu, să se întâlnească

Iar la Gosen s-au întâlnit
Tată și fiu s-au sărutat
Iosif a plâns și s-a jelit
Iar tatăl său l-a mângâiat

Apoi cu toți s-au stabilit
Să steie în acest ținut
Și ei cu toți au hotărât
Lui Faraon, sa-i dea tribut

A cincea parte din tot rodul
Așa cum cu toții făceau
Aici și-au adunat obolul
Și legea țării, respectau

Iacov pe Iosif l-a rugat
Sfârșitul când va fi venit
Să fie dus și îngropat
În țara, de unde a pornit

Iosif copiii și-a adus
Iacov, i-a binecuvântat
Iar Iosif ce-i iubea nespus
De acest dar, s-a bucurat

Apoi bătrânul a murit
Dorința, i-a fost împlinită
Toți fiii lui s-au coborât
Să-l ducă-n țara, mult dorită

După ce tatăl s-a sfârșit
La ai lui frați, Iosif le spune
Traiul să-și ducă liniștiți
Că el, nu vrea să se răzbune

Cu toți în pace au trăit
Și Iosif bătrân a ajuns
Apoi și-a dat al lui sfârșit
De-ai lui cei dragi, el a fost plâns.

sfârșit

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>