Iordanul

Păstrez în amintire Iordanul de-altădată
Ce străbătea în taină câmpia minunată.
Un râu fără oglindă de apă sclipitoare,
Ce a rămas prin veacuri vestit printre popoare.

Smerit parcă-ntre râuri, coboară lin la vale
Spălând noroiul vremii ce-l întâlneşte-n cale...
Nu va-ntâlni vreodată privirile trufaşe
Căci n-are nici cascade, nici valuri uriaşe.

Dar are-n el o taină a binecuvântării,
De la izvor din munte şi până-n largul mării:
În apelei de vremuri adesea tulburate
Și-a început lucrarea Divina bunătate.

Cel ce-a venit din slavă, din gloria cerească
A coborât în apă Cuvântul să-mplinească;
El ne-a croit o cale, ne-a dat o-nvăţătură
Ce ne-a rămas de veacuri pe pagini de Scriptură.

Mi-e dat să văd adesea în apă cum coboară,
Să simt cum bucuria fiinţa le-mpresoară
Acelor ce odată au ascultat chemarea,
Venind smeriţi la Isus, ce le-a schimbat purtarea.

Ei n-au venit să facă o simplă cufundare,
Ci vor să spună lumii de Dragostea cea mare
Ce-au întâlnit-o cândva-într-un ceas de cotitură
Când le-a pătruns în minte cereasca-nvăţătură.

Ascult mărturisirea făcută cu credinţă,
Văd bucurie sfântă şi lacrimi de căință,
Puterea fără margini le-a transformat viaţa
Şi Duhul Sfânt cu pace le luminează faţa.

Vor fi pe culmi de slavă şi văi adânci vor trece,
În faţa lor izvoare de apă au să sece,
Dar niciodată-n lume nu va seca izvorul
La care-i va conduce cu dragoste Păstorul...

Păşunea Lui cerească rămâne veşnic verde,
Din turma Lui iubită niciunul nu se pierde
Şi chiar dacă vreo oaie s-a rătăcit de turmă,
Păstorul bun o caută până îi dă de urmă.

Mai curge încă apa în valea arămie,
Se mai aude încă chemarea din pustie...
Iordanul curge încă şi-aşteaptă să îngroape
Trecutul neştiinţei în sfintele lui ape.

Isus te-ntreabă astăzi care îţi este crezul?
Ce piedică te-opreşte să nu primeşti botezul?
Căci orice împietrire şi orice amânare
Te-apropie - ai grijă - de veşnica pierzare...