text Poezii crestine

Iona -Iona în pântecul peștelui

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Iona în pântecul peștelui
(Iona cap. 2,3)


În pește acum Iona stătea
Și se gândea, unde a ajuns
Acum, Domnului se ruga
Și Domnului, el i s-a plâns

I-a amintit că aruncat
În fundul mării, acum era
Și ape l-au înconjurat
Talazurile îl lovea

Era acol descurajat
Și ape, l-au învăluit
Apoi peștele l-a luat
Trei zile în el, a trăit

El, a munților temelii
Jos în adâncuri le-a văzut
Și apele cu-a lor stihii
Că va muri, el a crezut

Dar Dumnezeu iar l-a salvat
În rugăciune a petrecut
Afară peștele l-a dat
Și a fost vărsat pe pământ

Din nou, lui, Domnul îi vorbește
Și la Ninive îl trimite
Cuvântul Său, Iona-l vestește
El s-a supus, trecând prin multe

Ninive-i o cetate mare
Iar Iona, în ea intrat
Strigă aici cu voce tare
Tot ce Domnul, l-a învățat

Că sunt doar patruzeci de zile
Și-a lor cetate, va pieri
De omenirea nu-și revine
Și Domnului, nu s-or smeri

Oamenii s-au înfricoșat
În proorocie au crezut
În post și rugăciune au stat
În saci, cu toții au șezut

De la cei mici pan la cei mari
Cu toți de Domnul, s-au temut
Și în credință au fost tari
Domnul în ei s-a încrezut

Chiar împăratul a aflat
De proorocirea ce venea
Mantia el și-a aruncat
Și în cenușă-n post, stătea

El vorbă tuturor trimite
În post cu toții ca să stea
Nici boi și nici oi, nimicite
Hrană în gură, să nu ia

Nici apă, nimeni să nu bea
Cu saci să fie acoperiți
În rugăciune ca să stea
Iertați să fie, izbăviți

Să strige cu toți cu putere
Să ceară Domnului iertare
Domnul să vadă a lor durere
Sa fie plin de îndurare

Și în căința lor, să creadă
Căci din inimă, e rostită
A lor smerenie să o vadă
Mânia să-i fie oprită

Iar Domnu-n bunătatea Sa
Să se îndure, a hotărât
A lor pedeapsă va ierta
Că s-au smerit și s-au căit.

va urma

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>