text Poezii crestine

Îndrăznește, te iartă !

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Viorel Balcan
Îndrăznește, te iartă !

,,Afară! Afară! Scoateți-o afară !’’
Urlă Simeon, în odaia de sus.
Iar cei invitați, cu priviri ațintite,
Rămas-au uimiți; la fel și Isus.

Pe pragul din ușă, stătea o străină.
La Dânsul să-ajungă, aceasta-și dorea.
În mână ținea, un vas de argilă,
Era cel mai scump cadou ce avea.

Privirea-n pământ, cu ochii-n căință,
Ceva îi spunea, că e tot mai săracă.
Iar altul țipă, ca un tunet de ploaie;
Isus îi făcu un semn, ca să tacă.

Deschise capacul, femeia din ușă,
Picioarele Sfinte, Le unse cu mir.
Și lacrimi căzut-au, ca roua în noapte,
Deși (ea) nu știa, ca va fi un Martir.

Mirosul cuprinse salonul cel mare.
Invidii și ură, se născură în pripă.
Iar gazda îi spuse, Acelui ce iartă:
"Ce rost au acestea ? Ce mare risipă!"

Martirul în schimb, ce mereu răspunsese,
Acelor vicleni, înrobiți de ispită,
Privea către gazdă, spre inima-i goală...
Privea către-a doua, ce părea rănită...

"Simone, Mi-ai spus să vin.
Și-am venit când M-ai chemat.
Când călcat-am pragul casei,
Sărutare nu Mi-ai dat.
Ea în schimb, păcatu-și plânge,
Și picioarele-Mi sărută.
Că-n adâncul ei se simte,
Căci e oaia cea pierdută.
Nu Mi-ai dat, o, Simon frate,
Apă să Mă spăl în sală.
Însă ea cu lacrimi multe,
Azi picioarele Îmi spală.’’

Și privind Isus, străina,
Care plânge lângă masă,
O-ndrumă să-și țină darul,
Și apoi, să plece-acasă.

Printr-un act de pocăință,
Ce-a stârnit rivalitate,
Nu găsim prin aroganță,
Mântuirea de păcate.

Ca străina ce venise,
Cu un dar, și cu căință,
,, Cheamă-l Doamne, azi din lume,
Și pe Simon, la credință !’’

Viorel Balcan 2 iulie 2013






Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>