text Poezii crestine

înc-o zi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Daniel Hozan
Când a dimineții raze mângăie al meu obraz
Când a nopții grea cortină se ridică, se topește
Dumnezeu spre mine-ndreaptă al iubirii Lui talaz
Duhul Său mă cercetează și din somn iar mă trezește

Milioane de celule își recapătă puterea
Mintea cu-ale ei sisteme de nervuri, ființa toată,
Ochii se deshid și-ndată își recapătă vederea
Sunt precum a zis psalmitul ”o făptură minunată”

De la fluturi și albine pân’ la păsări, pești și fiare
De la iarbă pân’ la codrii și la florile ornate
Peste tot din nou natura se repune în mișcare
Înc-o zi ne-mparte Domnul fiecărui bunătate

Înc-o zi să ai viață este cel mai mare dar
Să vezi razele-sorite, să simți ploaia s-asculți vântul
Toate-acestea împreună poartă numele de Har
Astfel binecuvântează Dumnezeu întreg pământul

Înc-o zi când se depune în seiful vieții noastre
De fapt viața (ce nu-i lungă) cu o zi ni se scurtează
Cât am alerga și-am strânge pe sub bolțile albastre
Numai sufletul e-acela ce cu-adevarat contează

Da, natura e frumoasă cu peisajul ei feeric
Cu cascade și cu râuri și cu omul minunat
Însă sufletul se zbate într-o mare de-ntuneric
Omenirea pretutindeni e cuprinsă de păcat

De aceea din iubirea Lui cea pură și cerească
Tatăl nostru, Creatorul în majesticul Său plan
Ne-a trimis în lume Fiul pentru noi să se jertfească
Din păcat să ne salveze, din robia lui Satan

Iar Isus Mântuitorul lăsând Gloria Divină
A venit ca prunc în iesle și-A murit apoi pe-o cruce
El orice păcat îți spală și îți iartă orice vină
Iar prin Sângele Salvării viață veșnică-ți aduce

Fiindcă viața-i trecătoare, neștiind când se termină
Și-n Cetatea viitoare, Paradisul minunat
Unde-i veșnic sărbătoare lângă Tronul de Lumină
Nu poate intra oricine numai cel răscumpărat

Înc-o zi, de fapt însemnă înc-un timp de pregătire
Înc-o zi să strângem roade pentru veșnicul hambar
Înc-o zi pentru- mpăcarea prin a lui Hristos jertfire
Fără care viața-ntreagă e pierdută în zadar

Ce folos să vezi sclipirea soarelui imaculat?
Să vezi ploaia, s-auzi vântul, s-ai de toate, ce folos?
Dacă sufletul nu-i liber și se zbate în păcat. .
Pacea ta și fericirea este numai în Hristos

Prietene ascultă-I vocea, înc-o zi mai are Har
El te cheamă cu iubire nu mai sta nemântuit
Dacă vi cu umilință vei primi Cerescul Dar
Fericirea, mântuirea, viața fără de sfârșit.


07/09/2021 Daniel Hozan Phoenix, Arizona




Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>