Fiul pierdut

Fiul pierdut



Pe un pământ de nobili
Străin, şi-n-depărtat
Trăia odat’ un tată
Care era bogat.

Avea 2 fii bogatul
Celui mai mic din ei
‘I şopteşte necuratul:
“Averea când ţi-o iei?”

Şi de la gând la faptă
Să ştiţi, nu a fost greu,
C-a Diavolului şoaptă
Cam toţi ascult mereu.

-“Tată, dă-mi partea de avere
Ce mi se cuvine!
Nu vreau nici o părere;
Oricum eşti mort tu pentru mine!”

Tatăl putea să-l dojenească
Să-l mustre, sau să-l certe,
Însă iubirea-i părintească
E gata mereu să ierte.

El le-a-mpărţit averea
În suflet c-o durere
Ştiind că va urma
S-o vândă pe plăcere.

Nu-n mult timp cel mic plecă
Într-o ţară-ndepărtată
Şi tot acolo el trăi
O viaţă destrăbălată.

Dar în curând averea lui
S-a dus iute ca vântul,
Şi-atunci toată prietenia lui
Rămase doar… pământul.

Toţi prietenii lui l-au lăsat
De foame ca să moară!
Pe ei nu i-au interesat
Dacă o să îl doară.

O foamete atunci venind
În ţara-ndepărtată.
Bani chiar deloc nemaiavând
Lipsa de bani o simte-n dată.

Cum foamea rău l-a chinuit
Mândria şi-a călcat măcar,
Şi-o slujbă el a şi găsit,
Dar, una ca porcar.

Mult tare îşi dorea
Roşcovele de la porci
Cu ele de s-ar sătura,
Dar unde să te-ntorci?

Deodată-n fire şi-a venit
Şi s-antrebat în sine:
“Câţi ai tatălui argaţi
Au belşug de pâine!

Eu de foame mor aici…
Dar, stai! La tatăl mă voi duce
Poate acasă m-ar primi
Nu ca un fiu, dar ca un rob m-oi duce!

Dar, vai! În faţă de-odată
Cine spre mine-aleagă?
O, e al meu tată,
O fiinţă-acum mai dragă!”

-“Copilul meu!” L-a-mbrăţişat
Lăsând chiar la o parte
Miros urât şi-ngreunat
De porcii de departe.

Chiar l-a şi sărutat
Acest tată iubit,
Şi mult l-a mai îmbrăţişat
Pe fiul regăsit.

-“Tată, eu am păcătuit
În faţa ta şi-naintea lui Dumnezeu!
Nu mai sunt astăzi vrednic
Să fiu copilul tău!”

-“Aduce-ţi iute haina
Aceea, cea mai bună,
Inel acum în deget
Un rob al meu să-i pună!

Aşa, ‘mbrăcaţi-l!
Şi-ncălţăminte-i daţi!
Aduceţi şi viţelul
Şi iute îl tăiaţi!

C-acest al meu copil
De mult era pierdut
El, mort era-n păcate,
Dar astăzi este viu!”
……………………..
Tu, prietene ce astăzi
Cuprins de-ngrijorare!
De-ai înţelege astăzi
Pilda de salvare!

Tot ca un fiu pierdut
În lume-ai rătăcit
Pân’ totul ţi-ai vândut,
Dar, El, tot te-a iubit!

‘N această pildă Tatăl
Este Dumnezeu
Care mereu te cheamă:
“Vino, copilul Meu!

Eu te-am iertat de tot,
Şi nici n-o să te cert!
Vino, acum să vezi
Ce dragoste îţi port!

Azi te primesc acasă
O, fiule pierdut!
Îţi dau o nouă haină
Ca să devii plăcut!

Îţi pun inel în deget
Şi, chiar te şi încalţ!
Şi totul făr’ să preget
La Min’ să te înalţ!

Această-ncălţăminte
Nu este oarecare;
E-a evangheliei râvnă
Să mergi cu-nflăcărare!

Şi haina mântuirii
Care te-am îmbrăcat
Mereu tu să te strădui
Să o păstrezi curat’!

Astăzi în lumea mare
Sunt “fii pierduţi” destui
Cu multă-nflăcărare
Tu, Vestea să le spui:

Că-n cer e-un Tată bun
A toate iertător,
Ce vrea acum să fie
Şi al tău salvator!