text Poezii crestine

Ezechiel -Omul care strălucește

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Omul care strălucește
Ezechiel cap. 8


În ziua a cincea, a lunii a șasea
După, șase ani de ședere
Proorocul sta la masa sa
Și vine a Domnului putere

Proorocul cu bătrânii sta
Într-o vedenie el zărește
Un chip de om ce strălucea
Și înspre, acest chip, el privește

El de la coapse în jos era
Ca și un foc mistuitor
De la coapse-n sus arăta
Ca arama de strălucitor

Și mâna omul și-a întins
Și pe prooroc l-a apucat
Zulufii capului i-a prins
De la pământ, l-a ridicat

Pe prooroc duhul l-a răpit
Într-o vedenie l-a purtat
În Ierusalim s-a trezit
La poarta dinspre nord, a stat

Chiar la idolul geloziei
Care pe Domnul Îl stârnea
Motivul mare al mâniei
Care, necazul le aducea

Acolo slava a văzut
A Domnului lui Israel
Și glasul lui l-a auzit
Îi spunea, ce-o să facă el

Ochii l-a pus să îi ridice
Spre miazănoapte să privească
Ascultă ce Domnul Îi zice
Și începe, să se dumirească

Al geloziei idol vede
La poarta altarului, stătea
Mulțime care-n asta crede
Pe Domnul, rău Îl supăra

Iar Domnul mereu Îi vorbește
Și a lor urâciuni le arată
Și altele mai mari, vestește
Ce nici nu poate să le creadă

Să sape-l pune pe prooroc
O ușă în zid el găsește
Spre ușă îi arată un loc
Să intre acol, îi poruncește

Proorocul intră și se uită
Chipuri de târâtoare vede
Si zugrăveli ce-l înspăimântă
Idoli, în care el nu crede

În fața idolilor stau
Mai mulți bătrâni din Israel
Ioazania și alți se aflau
Cădelnița, avea cu el

Cădelnițe cu toți aveau
Fum de tămâie se simțea
Acei bătrâni acol stăteau
Și fumul gros, se ridica

Iar Domnul cu el a vorbit
Și toate, i le-a arătat
Bătrânii i-a descoperit
Și fapta lor, a condamnat

Ei toți, în taină se rugau
La idolii, ce i-au făcut
Și credincioși se prefăceau
Dar Domnul, toate le-a văzut

Proorocului i-a arătat
Ce alte urâciuni făceau
La casa Domnului purtat
Niște femei, acol stăteau

Pe Talmuz, ele îl plângeau
Iar mai departe i se arată
Oameni ce la altar stăteau
Întorși de tot, cu a lor față

Ei, soarelui se închinau
Nu, Domnului ce i-a creat
În fața lui, se aruncau
Pe Dumnezeu, L-au supărat

Caci Domnul în mânia Lui
Pedeaps, mare le va da
El e stăpânul Cerului
Și totul, e în mâna Sa.

va urma

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>