Ezechiel-Domnul mai proorocește contra Egiptului

Domnul mai proorocește contra Egiptului
Ezechiel cap. 31


Lui Faraon Domnu-i transmite
Prin gura lui Ezechiel
Și întrebare îi trimite:
Cu cine se aseamănă El?

A Lui mărire, cum o vede
Și cât de sigur e pe ea?
În Domnul dacă nu se încrede
Puterea El, i-o va lua

Îi spune de asirian
Ca cedrul, cu frunze frumoase
Ce stăpânește în Liban
Și crengile lui, sunt umbroase

Și apele mari l-au crescut
Pâraiele lui, l-au udat
S-a întins și mare s-a făcut
Răsadnița lui, a scăldat

A lui tulpină se înalță
Și crengile, s-au înmulțit
Mare și mândru el arată
Și roditor, a lăstărit

Păsări din cer aici stăteau
Mulțimi de cuiburi și-au făcut
Iar fiarele se adăposteau
Și le plăcea, atât de mult

Chiar Domnul a participat
Când, cedrul a fost alcătuit
Mai mândru Domnul l-a creat
Și mai frumos, l-a împodobit

Ca cedrii cei din Cer erau
Pe care Domnul i-a sădit
Și pe platani îi întreceau
Erau, de neasemuit

Pentru că Domnu-a îngăduit
Să fie atâta de frumos
Tuturor s-a făcut urât
Caci era cel mai arătos

Era atâta de înălțat
Și atât de mândru se simțea
De cel viteaz a fost luat
Dar acesta nu-l prețuia

Și încet, încet, crengile-s rupte
Este tăiat și lepădat
Mândria lui în praf ajunge
Iar vânturile l-au sfărmat

Cu toți pe rând, l-au părăsit
Acei ce la umbra stăteau
Popoarele toate au ieșit
Și alte locuri, căutau

După ce a fost sfărâmat
Culcuș în ramuri și-a făcut
Fiare din câmp s-au așezat
Sub zdrobituri, ele au căzut

Și păsările au venit
Și cuiburi aici, și-au făcut
Nu a fost de tot părăsit
La umbra lui, toți au șezut

De aceea Domnul l-a sfărmat
Ca nimeni, sa nu se mândrească
A lui pieire a lăsat
Nimeni, să nu-l mai pizmuiască

Iar când a fost el doborât,
Libanul tot s-a întristat
În groapa morții a coborât
Și toți copacii s-au uscat

În vuietul căderii lui
Pământul s-a cutremurat
Și toți pomii Edenului
S-au dezgolit, s-au scuturat

De sabie au fost uciși
Cei ce, la umbra lui ședeau
De moarte toți au fost învinși
Pentru că-n Domnul, nu credeau

A fost copac neasemuit
Doar în Eden ca el erau
Dar el nu a fost prețuit
Ai săi stăpâni, mândri erau

A lor mândrie i-a răpus
Și la pieire au fost dați
Urați și jalnici au ajuns
De Dumnezeu, au fost uitați.

va urma