text Poezii crestine

Ezechiel- Alte proorocii împotriva lui Gog

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Alte proorocii împotriva lui Gog
Ezechiel cap. 39


Domnul Îi spune mai departe
Lui Gog, ce este împărat
Necaz aduce și împarte
De glasul Sau, n-au ascultat

E împăratul Rosului
La fel Meșecul, îl conduce
E stăpân al Tubalului
Dar, la pieire Domnu-l duce

Chiar într-un fund de miazănoapte
Acolo, Domnu-l va târâ
Chiar sus pe munți, căci Domnul poate
La înălțime, îl va sui

Arcul din mâna îl doboară
Săgețile-i, va împrăștia
Și în cădere îl coboară
Cu țările și oastea, sa

La păsări hrană îl va da
Întreaga oaste va pieri
Iar fiarele îi vor mânaca
Căci, Domnul îl va nimici

Caci Domnul cunoscut se face
Al Său Nume ce e preasfânt
Poporul lui Gog tot va zace
Și va fi zdrobit, la pământ

Ca Neamurile să cunoască
Cine, e Domnu adevărat
Ca nimeni să nu pangarească
Pe Acel, ce toate le-a creat

Atuncea cei din Israel
Din armele lor, foc vor face
Paveze, scuturi, pun în el
Și focul, șapte ani va arde

De lemne nu s-or folosi
Vor arde, tot ce vor putea
Arcuri și lănci s-or mistui
Și țara, toată o vor prăda

Gog de la Domnul va primi
Un loc, să fie înmormântat
Și a lui oștire-l va însoți
Și-al său gropar, ce i-a fost dat

Ei șapte luni vor tot lucra
Acei, ce fac îngropăciunea
Și țara o vor curăța
Nu va mai fi întinăciunea

Alții pornesc în cercetare
Țara o vor cutreiera
și vor sfârși a lor lucrare
Când tot ce-a fost, se va îngropa

Prin gura lui Ezechiel
Pe păsări, Dumnezeu le cheamă
Pe muntele lui Israel
Va face, o jertfă de seamă

Carnea vitejilor va da
Și al voievozilor, sânge
Ca păsările să îl bea
Iar carnea lor, să o mănânce

Și carne de berbec jertfește
De țapi, și tauri îngrășați
Pe călăreți îi nimicește
El, Domnul cel neînfricat

Iar Israel va fii-n robie
Pentru a sa nelegiuire
De frica Domnului să știe
Cu toți, vor fi dați la pieire

Ei vor plăti necurăția
Ce Domnului, I s-a făcut
I-au nesocotit măreția
Și au făcut, doar ce au vrut

Pe prinșii de război aduce
Ce-n Casa lui Iacov au fost
În Israeli îi va conduce
Și aicea vor fi iar ce-au fost

Pe Dumnezeu Îl vor mări
Caci, iar în țară i-au adus
Și Numele Lui vor sfinți
Doar, laude vor fii de spus

Domnul fața-și va arăta
Peste Casa lui Israel
A Lui mărire vor vedea
Cu toți, se vor teme de El.

va urma

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>