Evanghelia Mântuitoare

Evanghelia Mântuitoare

Lucrarea sfântă, de vestire
A Evangheliei mântuitoare
La Golgota în Jertfa mare,
Doamne-ai făcut-o-n iubire
Pentru toţi cei în disperare.

Căci nu cei sănătoşi, ai spus
De doctor ei…au trebuinţă
Cât timp ei nu au suferinţă,
Ci cei bolnavi în dor nespus
Ce o primeau prin credinţă.

La toţi, Tu dat-ai vindecare
Ce Te rugau, să-Ţi fie milă,
De viaţa lor de dureri plină,
Să poată merge pe picioare,
Să vadă... -a soarelui lumină.

S-audă-un sunet al vorbirii,
Să se deslege limba-n gură
Căci şi ei sunt tot făptură,
Şi binefacerile tămăduirii,
Le-ai împărţit fără măsură!

De dimineaţa şi până seara
Aşteptau mulţi, cei necăjiţi,
Spre a fi, Doamne, izbăviţi
Care cu greu purtau povara
De dureri mari, în suferinţi.

Când le-ai vorbit de înviere
Să creadă că venit e ceasul
În viaţă să-şi îndrepte pasul,
Credinţa lor prin mângâiere
S-a întărit, ascultând glasul.

La toţi ai ascultat chemarea
Atunci când ei Te-au invitat
Cu dorul cel scump în oftat,
Şi de pierdut-au şi suflarea
La glasu-Ţi sfânt, au înviat!

Căci pe durerile prea multe
În dorul scump spre veşnicii
Tu-ai presărat dragi bucurii,
C-amestecate, să le-asculte
Cu cei întorşi, printre cei vii.

Flavius Laurian Duverna
18 februarie 2011