Eclesiastul- Mersul tuturor lucrurilor

Mersul tuturor lucrurilor
(Ecles. Cap 1)


De totul e deşertăciune
Ce rost are truda sub soare?
Un neam trece şi altul vine
Pământu-i veşnic în picioare

Soarele aleargă şi răsare
De unde a mai răsărit
Vântul ce se simţeşte-n zare
Dinspre miazăzi, a venit

Se duce înspre miazănoapte
Din nou, el face tot aşa
Şi iarăşi calea îşi întoarce
Tot se repeta, se reia,

Şi râuri ce se varsă-n mare
Marea, din nou este umplută
Se întorc iarăşi pe aceiaşi cale
Urmează iar, aceiaşi rută

Căci totul e într-o mişcare
Ochii, uscatul să privească
Şi totul pare o frământare
Urechea, ca să desluşească

Tot ce-a mai fost, are să fie
Ce s-a făcut, se va mai face
Altceva, nimenea nu ştie
Şi toate se petrec în pace

A fost cândva un împărat
Mai mare peste Israel
Cu inima a cercetat
Şi a trudit cătând cu zel

Sub soare totul ce se spune
Dar tot e o zădărnicie
Şi totul e deşertăciune
Un vânt ce pleacă, ca să vie

O goană după vânt, chiar este
Ce-i strâmb, nu poate fi îndreptat
Iar dacă apoi ceva lipseşte
Nu mai poate fi numărat

În sinea sa, Solomon crede
Nu-i nimeni ca el de înțelept
Pe toate el acum le vede
E pe Pământ, cel mai deştept

Înţelepciunea-i nebunie
O crede el, în al său gând
Deşteptăciune sau prostie
Totul e goană după vânt

De este multă înţelepciune
Necazul, la fel de mult este
Iar atunci când pe om se pune
Durerea lui, îl copleşeşte.

va urma

Câmpia Turzii, 23 mai 2013