text Poezii crestine

Duhul Sfânt

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dănuț Burla
De la început, cu multă simplitate,
Ne scrie-n Cartea Sfântă deslușit;
Desprea creația ce Dumnezeul Sfânt, Divin
A conceput din glorii și lumini,
În marele Univers ce-i infinit,
Al Său Proiect pentru eternitate.

Științe sfinte! Vii despre natură,
Nu de minciuni, de evoluții, aberații,
Ci despre Cel fără început și fără de Sfârșit,
De Cel ce-I Veșnic, Simplu, Infinit,
Ce a creat un Univers cu constelații,
Iar între ele și Pământul… Și făptura…

Pe omul așezat de Dumnezeu pe Terra,
Ce nu a fost de miliardele de ani,
Nu e evoluat nici din reptile,
Din pești sau din maimuțe, din gorile,
Ci este din țărână, și din Dumnezeire
Cum Biblia descrie aceea, Era,

Iar astăzi, dezvoltarea cercetării,
Amănunțit și cu știința dezvoltată,
Ce prin ceva neînteles de omenire,
Ce radiază și coboară din Dumnezeire,
Din Dumnezeu, Cerescul nostru Tată,
E Duhul Sfânt ce-i dat azi omenirii!

Descoperim că și Pământul ce a fost creat
Nu a rămas așa, ci s-a schimbat…
Nu a fost nici chiar în trecut înapoiat,
Cum continentul Atlantida dezvoltat,
Ce între continente zace scufundat,
Iar cum și cunoștința a înaintat,

Cercetătorii astăzi demonstrează,
Ce cu scafandri și roboți ei au filmat,
Iar Biblia scrie că pe vremea când s-a scufundat,
Chiar la Genesa când Peleg a fost notat,
Că marele uscat s-a despărțit și a crăpat,
Iar apele oceanelor înaintează.

Și formele ce sunt pe margine rămase,
La continentul African către apus,
Și continentele America la răsărit,
Despre Pămintul ce s-a despărțit,
Este o mare mărturie care e a adus,
O confirmare a vremii păcătoase!

Aceste continente ce sunt despărțite,
De mii de ani prin Oceanul Atlantic,
Se potrivesc! minune, ce uimire!
Cercetătorii fac acea descoperire,
Că în vechime, în trecutul antic,
Au fost întregi create de Dumnezeire!

Dar nu prin note, teze de filozofie,
Putem descrie azi Divinitatea veșniciei,
Ci Duhul Sfânt! Puterea Sa Divină!
Care aduce omului din cer Lumină!
Înțelepciune, inovații noi pe glie,
Ce-i implantează în Anatomie,

În omul mai apropiat de Dumnezeu,
Care chiar s-a schimbat de multe ori;
Unii din rău mai rău spre rătăcire,
Alții atrași de Tatăl înspre Dumnezeire,
Către Lumina dincolo de zări,
Așa cum este Minunatul Plan al Său.

Si, de analizăm și era dezvoltării,
În recunoașterea Renașterii spre Dumnezeu,
Ce după Martin Luther care cercetează,
Scripturile și Dumnezeu îl luminează,
Și se descopere la el cu Planul Său,
Venind ploaia târzie a îndurării,

Se schimbă omenirea, iar creștinătatea,
Cunoaște o explozie a științei dezvoltării!
Prin Duhul Sfânt ce luminează omenirii mintea!
Lumina Sa Divină inventează atâtea,
Și schimbă lumea în Era modernizării
Civilizează înspre bine chiar societatea!

Din haine primitive, case, pietre, cărămizi,
Fără lumină, fără de confort, fără facilități,
Trăim în lux față de cei ce în vechime,
Munceau din greu doar pentru pâine și veșminte,
Aproape goi, săraci, flămânzi, nesăturați,
Ca sclavi la cei bogați barbari avizi.

Avem transporturi foarte dezvoltate!
Cu care am cutreierat pământul prin minune,
Zburăm cu mari viteze în avioane peste oceane,
Sau navigăm cu mii de tone în ambarcațiune,
Avem centrale nucleare și solare
Captăm o energie de la soare, electricitate,

Avem belșug de roade și-n bucătărie,
Facilități, mașini care ne ușurează,
Să pregătim mâncare pentru omenire,
Ușor, rapid și bună, de înaltă calitate,
Nu ronțăim din rădăcini ca în antichitate;
Mâncăm în liniște, ne săturăm cu bucurie.

În haine noi, mașini și case fine,
Ce sunt mai spațioase și igenice, organizate,
Cu dormitoare, camere de zi, saloane,
Bucătării, cu bai, cu țoalele separate,
Garaje, pivnițe, și holuri, curți, grădini frumoase,
Ne ilustrează în realitate; Era care vine!

Nu cu științele de pe pământ la întâmplare;
Am reușit noi ca să dezvoltăm civilizația,
De pe Pământ nu ne răsare educația,
Ci Duhul Sfânt aduce din călăuzire revelația,
Înțelepciunea Sa ne schimbă legislația,
Ne luminează marea dezvoltare.

Am fost iertați de pedeapsa Divină!
Când din Eden, din Raiul Său cu groază;
Pentru păcatul neascultării de porunci divine,
De unde am fost izgoniți pe veșnicie,
Și îmbrăcați în hainele de piele
Am părăsit cu amar Eterna Sa Grădină

Avem Proiectul! Planul Creațiunii!
Genesa scrie despre primele apariții,
Cum la început făcut-a Cerul, și Pământul,
Corpul solid, cu atmosfera, apele și vântul,
Și l-a așezat chiar pe nimic să stea în constelații;
Acesta este Adevărul minunat al Originii!

Iar Duhul Sfânt plutea deasupra apei,
De pe pământ cu ea acoperit total,
În fiii oamenilor El găsea plăcerea,
Ce nu erau creați dar le urma creerea,
Ce în Proiectul Său Divin a șasea zi urmau.
Să fie întocmiți de Dumnezeu pe veșnicii,

Cu destinație eternă! pentru Paradis!
Pentru Domnul Isus! plăcere! desfătare!
Așa am fost creați de Dumnezeu!
Așa a fost din veșnicie Planul Său
Nu doar pentru Pământ, pentru pierzare,
Aceasta e Realitatea! nu un vis!

Chiar dacă diavolul a atacat și a distrus,
Pe om chiar în Eden, Grădina nemuririi,
El Dumnezeu, chiar Fiul Său din cer de sus!
Ni L-a trimis ca jertfă pe Domnul Isus!
Pentru păcatul neascultării omenirii,
Și Harul Veșnic ce prin El iertarea ne-a adus!

Prin Duhul Sfânt ne luminează calea!
Descopere din viitor, din Planul Veșnic!
Ne învață normele, cereasca conduită!
Ne scapă, ne păzește de orice ispită!
Transformă mintea, luminând în întuneric!
Desăvârșind, sfințind pentru etern a Sa Lucrare!

Prin Duhul Sfânt! Puterea creatoare!
Ce a adus înțelepciunea Sa cea mare,
La omenire să o scape din pierzare,
l-a luminat în munca sa și multă cercetare,
Și l-a călăuzit în Era, marea dezvoltare,
Când a recunoscut Puterea Creatoare!

Prin Duhul Sfânt! primim o transformare!
Din caracterul nostru răzvrătit și păcătos,
De la căderea din Eden, prin neascultare,
De la blestemul moștenit prin lepădare,
Cu înrobirea lui satan păcatul nemilos,
Prin Jertfa Domnului Isus primim iertare!

Ne schimbă mintea, unde locuiește!
Sfințește inimile, le transformă în realitate,
Ne înviază pentru strămutarea-n veșnicie,
Din nou în Raiul Său, în marea bucurie.
De unde am căzut în lumea de păcate,
Pentru această nouă Viața, El ne pregătește!

Prin proorocie, vestea Sa cea mare vine,
La al Său popor de pe pământ, Biserica Lui vie,
Trompetele răsună, pregătire, omenire!
Biserica se pregătește, de Ziua Mare, de răpire!
Când vei zbura cu Domnul Isus sus în veșnicie!
Că nu e mult și Domnul Isus iar revine!

Prin vindecări, eliberări de demoni necurați!
Botez cu Duhul Sfânt la cei ce-L cer prin stăruințe!
Prin harul Său turnat cu multe noi cântări!
Glorificăm, ne bucurăm zburând spre alte zări!
Serbând și clocotind de bucurie, biruințe!
Prin Duhul Sfânt noi suntem transformați!

Chiar de trăim jos pe pământ prin omenire!
Suntem în zborul lin spre alte zări senine!
Suntem atrași de Marea Sa Putere înspre veșnicie!
Să fim cu Dumnezeu, cu Tatăl Sfânt în veșnicie!
Cu Domnul nostru Isus! ... Iată-L, vine!
Și plini de Duhul Sfânt ne ia la Sine!

Când Duhul Său Cel Sfânt face desăvârșirea,
Când va împlini al Său ceresc Program,
Și pregătește sus în cer evenimentul,
Răpirii sus la cer; Bisericii, prin Legământ
Cuvântului cel scris în Vechiul și în Noul Testament
Vine Isus! Ne ia la El! ... Răpirea!

Aceasta e Lucrarea Sa Divină!
A Duhului Său Sfânt din veșnicie
Ce a plutit de la început pe acest pământ,
Puterea Sa Divină, Duhul Sfânt!
A fost trimis chiar înainte de omenire
Să ne transforme pentru veșnica Lumină.

Deci, să ne deșteptăm, religii false!
Un creștinism capitalist, imaginar!
Doar dacă Duhul Sfânt ne prelucrează
Ne luminează mintea noastră trează
Vom fi schimbați prin Marele Său Har!
Și membri ai Bisericii Alese!

Am fost chemați cu toții, omenire!
Să fim iertați prin Jertfa Domnului Isus
Prin Sângele Lui Sfânt ce-a curs pe cruce!
Prin noul Legământ ce El din cer aduce
Botezul încheiat cu El și Duhul Sfânt!
Ce ne sfințește spre desăvârșire!

Nu-i altă Cale, doar puterea Sa Dumnezeiască
Țărâna; în țărână se întoarce generații iarăși!
Doar Duhul Sfânt sfințește în omenire
Și Harul Său turnat din cer în omenire
Ne duce sufletul și duhul nostru iarăși!
În veșnicii la Dumnezeu, în Patria cerească!

Noi toți acei care iubim a Sa Prezență!
Și clocotim prin Harul Sfânt din ceruri!
În noi e Duhul Sfânt în permanență!
A Dumnezeului Cel Veșnic omniprezență!
Vom fi răpiți căci Domnul Isus vine
Vom fi cu El pe veșnicii, în permanență.

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

Neascultarea, marele păcat
Motto: Ps. 33/13-15 ""Domnul privește din înălțimeacerurilor și vede toți fiii oamenilor. Din locașul locuinței Lui, El privește la toți locuitoriipământului. El le întocmește inimile la toți și ia am... Citeste mai mult >>
Chemare
ChemareDomnul mai stă și bateLa inimile încuiate.Pe nimeni nu forțează,El vine, cercetează...Dacă cineva îl primeșteEl nu ezită, nu zăboveșteSă aducă daruri buneLa cei ce se întorc din lume.Cei ce se... Citeste mai mult >>
Povestea Iubirii
La cruce s-a scris povestea iubiriiȘi-un preț s-a plătit ca sa fim mântuiți,Un crin alb s-a frânt pe lemnul jertfirii. .Isus a plătit. . ca în cer, înfloriți,Să fie toți crinii din a plângerii valeÎn... Citeste mai mult >>
Glasul Luminii
O aură străvezie strălucește deasupra ta,E aura iubirii ce schimbă inimi împietrite,Și dă speranță vie când viața ta e pustie,Nu e o lumină oarecare, e Lumina Lumii.Care pătrunde în orice ungher al in... Citeste mai mult >>
Dragostea care nu renunță
Dragostea care nu renunțăUn părinte cunoaște bucuria din cămin,Simte adânc durerea care apasă casa.Trăiește lipsurile ce rod adesea-n tăcere,Plecat pe genunchi, nu de la oameni cere.Domnul răspunde l... Citeste mai mult >>
DE LUAT AMINTE...
DE LUAT AMINTE...Acum ascultați cu grijăȘi la inimă vă punețiCe am să spun în cuvinteȘi vă faceți o gândire.Petru că și Iuda-apostoli,Amândoi pe lângă DomnulȘi niciunul nu știaCe-i așteaptă viitorul.E... Citeste mai mult >>
SĂ LAUD MÂNTUIREA
SĂ LAUD MÂNTUIREA...E-atat de bine, Doamne,In mâna Ta să fiu,Să laud mântuirea,Primita-n al Tău Fiu.Ce-aș fi făcut în lume,Când aveam un necaz,La cine, Doamne s-alerg,S-alunge-al meu talaz.Doar brațul... Citeste mai mult >>
Urca Isus pe Golgota
Urca Isus pe GolgotaPurtând cu El povara greaCu crucea-n spate suspinândȘi ochii-n lacrimi, tot plângând.Urca Isus pe GolgotaPurtând cu greu povara ta,Povara ta, povara mea…Ce tare spatele-L durea!Pur... Citeste mai mult >>
Din ghena lumii.
Din ghena lumii!Genunchii-mi clocoteau în tina asprăMi i-a zdrobit când am căzutȘi nu puteam să mă ridic nicicumCăci eu eram un fiu pe veci pierdutȘi întunericul ce mă împresuraStrângea în clește trup... Citeste mai mult >>
Vino la Mântuire
Vino la a Domnului Mântuire,Ca ai parte de a sa răpire.Înalță astăzi o cântare,Ca să te înalți către Zare.În Rugăciune să stai în Taină,Ca să ai Pacea lui cea Divină.Ascultă astăzi, a sa chemare,Ca să... Citeste mai mult >>