Două căi

Sunt două căi în lume c-un scop și c-un sfârșit
Și ești pe-acestea două oricând bine venit.
Nu te forțează nimeni pe care s-o alegi,
Și poți s-alegi tu singur pe care vrei să mergi.

Sunt două căi, dar ele nu sunt la fel deloc,
Una te duce-n slavă, alta te duce-n foc,
Una e-o cale strâmtă, c-abia pășești pe ea,
Alta e-o cale largă, și liber poți umbla.

Pe-o cale ai durere și-o cruce grea de dus,
Pe ea plăceri de-o clipă și mari distracții nu-s,
Pe alta orice lucru ce firea ți-ar dori
Fără nici o grijă îl poți îndeplini.

Pe calea îngustă adesea ești scuipat,
Adesea plouă-afară și vânturile bat,
Pe-această cale spinii înghimpă uneori
Și față de păcate se cere să mori.

Însă pe calea largă în pas cu lumea ești
Și nimănui nu-i pasă ce faci și cum trăiești,
Pe-această cale largă nu ești batjocorit
Dar ești legat cu lanțuri și de păcat robit.

Sunt două destinații pe-aceste două căi
Și poți s-alegi chiar astăzi pe care tu o vrei,
O cale-n jos se duce, în focul nemilos,
Iar alta duce-n slavă, în raiul lui Hristos.

Cea strâmtă este plină de șoapte îngerești
Și chiar de-i greu pe ea, din cer puteri primești
Și chiar de plângi pe ea, în suflet ai mereu
O rază de iubire din bunul Dumnezeu.

Dar pe acea largă mereu e noapte-n jur
Și-s mulți numiți prieteni ce sufletul ți-l fur’,
Nădejde nu-i pe ea, speranță nici atât
Și poți să râzi întruna, dar nu ești fericit.

În lumea asta mare nu sunt mai multe căi,
Sunt două, căci oriunde sunt oameni buni și răi,
O cale este viața și un sfârșit frumos,
Iar alta este moartea și-un loc întunecos.