text Poezii crestine

Din ghena lumii.

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Elisabeta Someiu
Din ghena lumii!

Genunchii-mi clocoteau în tina aspră
Mi i-a zdrobit când am căzut
Și nu puteam să mă ridic nicicum
Căci eu eram un fiu pe veci pierdut

Și întunericul ce mă împresura
Strângea în clește trupu-mi frânt
Eu nu știam că stau în tina lumii
Născându-mă-n păcat pe-acest pământ

Cărarea mea se- întindea în față
Ca șarpele-n în iarbă alunecos
Eu n-am știut atunci că aș putea
Către Lumina vieții să fiu scos

Șopteam din când în când spre cer
Tu ai puteri, să faci orice Isus
Și după ce păcatul m-a zdrobit
S-a coborât Lumina lui de sus

Mi-a dat vedere și m-a vindecat
Noroiul din genunchi l-a șters
M-a îmbrăcat în haina Lui
Și-n loc pe stâncă mi-a ales

Ar fi putut sa-Si întărească pasul
Să nu se mai opreasca-n dreptul meu
Ar fi avut tot dreptul Lui de Tată
Căci am fost omul fără Dumnezeu

Dar s-au oprit vazâdu-mi chinul
Și glasul sugrumat de sub povară
Și-a întins mâna Lui cea bună
Din tina lumii El m-a scos afară

Privesc acum în zarea-ndepărtată
Aștept să vină fiindcă mi-a promis
Că în curând mă va lua cu El
In casa Lui din Paradis
***********

Va spun ce-am fost în lumea de păcat
Un fiu al gheenei condamnat
Dar Domnul meu în mila Sa
Cu sânge m-a răscumpărat

De ce sa stai in tină să aștepți?
Osânda veșnică a celui rău
Când ai acum o șansă noua
Să strigi și tu, la bunul Dumnezeu. Amin!


Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>