text Poezii crestine

Despovărare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Şerban Lavinia
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios
și drept ca să ne ierte păcatele
și să ne curețe de orice nelegiuire.
1 Ioan 1:9


Prietene, îndrăznesc să te numesc așa
căci poate avem vreun lucru ce ne leagă.
Dacă dorești s-asculți povestea mea
poți învăța din ea pentru viața-ntreagă.

Povara de frustrări și-amărăciune,
dezamăgiri acumulate zeci de ani,
simți și tu uneori că te răpune?
De câte ori ai acuzat că oamenii-s tirani?

De câte ori ai fost pe punctul să renunți?
Și ce te-a-mpins să mai înaintezi...
Speranța, nu-i așa, ea te-a făcut să-nfrunți
orice și-n bine și dreptate să mai crezi.

Dar până azi nimic nu s-a schimbat,
viața e la fel de crudă zi de zi.
Ai mici plăceri în care te-ai tot refugiat
dorind să uiți responsabilități și grozăvii.

Acele clipe de descătușare,
eliberat de tot ce te frământă,
sunt însă-așa de trecătoare
ești conștient, nu pot decât să mintă;

căci nu se potrivesc cu realitatea,
când se sfârșesc, te-ntorci la disperare.
Eu am găsit ceva- ca sănătatea-
mult mai de preț decât orice valoare.

I-aș spune pace, că îneacă gălăgia.
E-un calm și-o liniște, ca un balsam
ce-mi unge sufletul și mintea toată ziua
și-n nopțile în care somn nu am.

Nu e de pe Pământ, c-ar fi viciată,
este un dar ce-l dă doar Dumnezeu.
Deplin, curat și nesfârșit e revărsată
peste acel ce-o cere, dragul meu.

Și fie cât de-ntunecată a ta viață
de circumstanțe, de greșelile-ți trecute,
aceasta este autentica speranță,
că ascultând de Dumnezeu toate-s înfrânte.

Când Fiul Său pe cruce a murit,
oamenii pe Pământ s-au împărțit în două:
sunt cei ce de Isus, ca de un Mire, s-au îndrăgostit
și cei ce au ales să Îl ignore-asemeni nouă.

Căci noi doi ne-am văzut de ale noastre.
Ești fericit? Nu? N-am fost nici eu!
Dar acum sunt, o, în sfârșit am glorioase
trăiri de bucurie ce nu se sting la greu,

ci curg, curg ca izvoare și viață cresc în mine;
din orice rană-o floare de mai multă răbdare.
Și câtă fericire să fac la alții bine,
să-mi lepăd egoismul și să ofer iertare!

În sfântă dependență de har dumnezeiesc,
căutând să-I aflu Voia și s-o-mplinesc smerit
observ cum am belșug și-abia acum trăiesc
viața împlinită, așa cum mi-am dorit.

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>