text Poezii crestine

David- Jalea lui David

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Jalea lui David
2Sam. cap. 19

Şi un ostaş a fost trimis
Lui David vestea să îi dea
Şi Ahimaat l-a însoţit
Dar el, a mers pe calea sa

Şi straja vede de departe
Că un om, înspre ei alerga
Ştia că vine de la oaste
Lui David, veşti îi aducea

Apoi, un alt om el zăreşte
Care venea spre ei fugind
Iar David pe ei îi primeşte
Doar pe-al sau fiu, l-avea în gând

Întreabă apoi pe fiecare
Care, ce ştie de Absalom?
Inima în piept îi bate tare
Ce veşti au ei, de-al său fecior?

Când a aflat că a murit
În cameră s-a încuiat
Spunea plângând că ar fi dorit
Viaţa lui, să se fi curmat

Numele lui mereu striga
Plângând într-una neîncetat
Şi jalea, inima-i rupea
Chiar viaţa lui, el i-ar fi dat

Dar Ioab a fost înştiinţat
Că David, regele plângea
Victoria lor s-a preschimbat
Şi jale, peste toţi era

Ioab nedumerit se duce
Intră la David în palat
Ocări începe să-i arunce
Să-i spună că ei l-au salvat

Şi îl îndeamnă să vorbească
Cu cei ce-n luptă l-au slujit
La toţi ca să le mulţumească
Că au luptat, şi au biruit

Puterile şi-a adunat
Şi-a lui durere şi-a ascuns
Cu oamenii la poartă a stat
Şi vorbe bune, el le-a spus

Poporul David îşi adună
Şi Iordanul trece iară
Cu toţi se aşteapta să le spună
Un bun venit, în a lor ţară

Mefiboșet îl aştepta
El, l-a jelit când a plecat
Acum din nou se bucura
Că David este împărat

Pe Barzilai mult a dorit
Să-l ducă la Ierusalim
Dar Barzilai i-a mulţumit
Spunând că este prea bătrân

Căci Barzilai l-a ajutat
Pe David şi pe Casa sa
El i-a hrănit şi i-a îmbrăcat
Din munca şi din truda sa

Iar David drept recunoştinţă
Vroia de el să se îngrijească
Îi arăta bunavoinţă
Dorea cu el să locuiască.

sfârşit

Câmpia Turzii, 22 mai 2012

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>