text Poezii crestine

Daniel- Tălmăcirea vedeniilor

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Tălmăcirea vedeniilor


Iar cărţile mari s-au deschis
Şi judecata se ţinea
Cornul cel mic, multe a zis
Dar fiara cea mare murea

Ei, trupul i-a fost aruncat
Şi flăcărilor a fost dată
Pe cele trei le-au dezbrăcat
Şi-a lor putere a fost luată

Viaţa li s-a îngăduit
Cândva, pân la un ceas anume
Şi acum pe nori a apărut
Un Fiu, cum nu se poate spune

Spre Cel îmbătrânit mergea
Şi-n faţa Lui, a fost adus
Slavă, putere căpăta
Şi pe popoare le-a supus

Popoarele, toate-L slujeau
În veşnicie El domeneşte
În faţa Lui se închinau
A Lui putere dăinuieşte

Proorocul a fost turburat
De tot ce-n faţa lui vedea
În duh, era înspăimântat
De ce acum i se arăta

Apoi proorocul a întrebat
Pe Omul care acol stătea
Să-l lămurească l-a rugat
De toate ce se petrecea

Şi Omul lui i-a explicat
De cele patru împărăţii
Ce pe pământ s-au ridicat
Care, puternice vor fii

La sfinţii Celui Preaînalt
Li se va da o împărăţie
Cum nicicând nu a existat
Şi nici nu are să mai fie

De-a patra fiară a întrebat
Ce avea, totul deosebit
De războiul ce l-a creat
Si pe cei sfinţi i-a biruit

Iar Cel de zile îmbătrânit
Dreptate sfinţilor le-a dat
Fiara cea mare a doborât
Si-n flăcări trupul i-a lăsat

Ea era tot o împărăţie
Ce pe pământ va stăpâni
Pământul distrus o să fie
Cu colţii ei, îl va zdrobi

Din ea se nasc împărăţii
Zece la număr s-or forma
Iar cea mica va doborâ
Alte trei, când se va înîlța

Vorbe de hulă va rosti
Asupra Celui Preaînalt
Pe sfinţi, ea îi va asupri
Va fii tare, de neîndurat

Şi două vremi şi jumătate
Pe sfinţi, ea îi va stăpâni
Apoi vine o judecată
Şi totul se va prăbuşi

Iar marile împărăţii
Acelui Preaînalt se vor da
Şi-o împăraţie mare a fii
Care în veci va exista

După ce toate le-a vazut
Proorocul era turburat
În al său cuget s-a gândit
Chiar şi fața i s-a schimbat

Tot ce-a văzut el a păstrat
În inima, de învățătură
De toate el s-a minunat
Apoi, le-a spus cu a sa gură.

va urma

Câmpia Turzii, 29 octombrie 2013

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>