Dacă n-am fi avut nevoie de Jertfă

Dacă n-am fi avut nevoie de Jertfă

O, cine n-a visat vreodată
Să zboare cu maşina timpului
Să-ntoarcă a istoriei roată
Trâmbiţând victoria binelui ?

Cum l-am mai ,, ajuta”, pe Dumnezeu!
Rectificând cu zel la planul Său:
Adam şi Eva n-ar mai fi păcătuit,
Şarpele rebel fiind rapid nimicit.

Toţi am trăi în rai desăvârşit,
Din veşnicie până-n veşnicie.
N-ar fi fost nici Isus jertfit,
Ca apoi din morţi să învie.

Dar, evadarea-n virtual
Plonjarea-n în ţara nimănui
E doar un gând original..
Nu-i pacea sufletului.

Minţii i-e greu să se trezească,
Deşi-i zguduită ca o lunatică,
Şi silită să recunoască:
Temelia, lumii, vieţii, e tragică.

E dureros ca pieritori să fim:
Că am venit în lume, e-o minune!
Dar să fim condamnați să murim...
Să fim iar vii în rai, ce promisiune!

Nu ne place să fim în război:
Să veghem, să luptăm necurmat!
Să ne rugăm, să ne jertfim şi noi
Aşa cum Isus a trăit şi a răbdat.

Mulți dintre noi se mint şi azi,
Pentru că-aleg să creadă aceasta :
,, Biserica va scăpa de necaz
Fără chin, Domnul o s-o răpească”!...

Şi totuşi, cântăm în orice duminică:
,,Pe calea îngustă e luptă-n pustie ”
Iar noi, şerpuim pe cărare, fiindcă
Ne-am mai luat şi câte-o permisie.

E tragedia îngrozitoare
A apostatului ce nu mai crede,
Răzvrătirea, de fapt, e uitare:
Tot ce Domnu-a lucrat, nu mai vede.

Dar nu-i miracol mai desăvârşit,
Decât al credinţei biruitoare,
A păcătosului mântuit,
Ce-a-nviat şi-n veci nu mai moare.

E mai divin să-ţi şteargă Isus plânsul,
Decât să nu fi lăcrimat vreodată,
Să îţi ofere Mântuirea Dânsul
După ce-ai fost ca lumea întinată.

O lume care n-a căzut nicicând
În noroi, nu poate fi mai frumoasă
Decât un paradis, înviind
Pe cenuşa unei lumi păcătoase.

Ni s-a dat o comoară cerească:
Îi putem face pe îngeri geloşi!
În Duhul Sfânt ar dori să privească..
Şi e-Al nostru, sărmani păcătoşi.

Cetate ideală, din sublim
Şi aur ţesută de Dumnezeu,
Eşti vis de pelerin, nou Ierusalim!
Palatul Mirelui meu!
Amin.