Crinii Jertfei înfloreau.

Obosit și plin de rele,
Alergând pe-al vieții drum,
Adunând păcate grele,
Viața, mi s-a făcut scrum.
Am ajuns fără putere,
Ca un șoim cu-aripa ruptă,
Ca o piatră în cădere,
În prăpastia abruptă.

Cine oare să m-ajute,
Să mă spijine-n durere?
Împrejur, doar fețe mute
Și răspunsul e tăcere.
Cine oare să-mi aline,
Jarul care mă topește?
Strig și caut, însă nimeni
Nu m-aude, nu-i privește.

Dar deasupra suferinței,
Ce părea a fi orfană,
Mugurele pocăinței
Și-a deschis a sa coroană.
Și-n tăcerea nopții sumbre,
Când dureri mă încercau,
Printre lacrimi, printre umbre,
Crinii Jertfei înfloreau.

Și o Voce blândă, sfântă,
Ca un susur de izvor,
Ma-ndemnat să urc pe stâncă,
Cu iubire și mult dor:
„Uite Golgota, privește.
Vezi pe deal o cruce mare?..
Pe ea Isus se jertfește,
Adunând sub ea popoare.

I-ați povara de păcate,
Slăbiciuni și suferințe,
Urcă sus, la cruce frate,
Plângi amar în pocăință.”
Și atunci cu ochi-n lacrimi,
Încolți speranța-n mine
Și m-am ridicat din patimi
Și-am pornit la drum spre Tine.

Pașii m-au adus în sus,
Sus pe dealul Căpățânii,
Unde Domnul meu Isus,
Ispășea blestemul vinei.
Și la poala crucii Lui,
Am plâns mult, am plâns amar
Și iubirea Domnului,
M-a cuprins în al Său har.
Amin.

11.02.2011.