text Poezii crestine

Crestinul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: PARGE MARIA
Creștinul

Înc-o zi a mai trecut
Peste viața mea cu grabă,
Trec și zile, trec și nopți
Și se scurge viața -ntreaga.

Iată, însă, care-i rostul,
Ce se cere de la Tronul
Celui ce trăiește veșnic,
Care-I Domnul, Făcătorul.
, , Suflete, tu unde-alergi,
Cum, tu îți petreci viața,
Oare nu știi că vei merge
Într-o zi la Judecata?

Tu alegi și tot alergi,
Nu vezi că aduni gunoaie,
Toate-acestea într-o zi,
Flacăra de tot le-a arde.

Vino, tu în slujba Mea,
Cu o inimă curată,
Să te trimit l-ogorul Meu
Si-ntro zi să-ți iei o plată.

Cu rugăciunea cum stai?
Cam cât te rogi tu într-o zi?
Te-ai rugat pentru cei care
Vor pieri, nu vor mai fi?

Apoi, pentru cei ce-n greu
Și-n chinuri nemeritate,
Le rabdă pentru al Meu Nume,
În temniță și-n bătăi crunte?

Te-ai rugat pentru aceia,
Ce slujesc pe câmpul Meu,
Ca s-adune în grânare,
Spice, snopi, roade mereu?

Ca să ai și tu o parte
Din răsplata recoltării,
Spicelor, ce coapte-n lan,
Se-apleaca-n setea dăruirii?

Tot așa, ți-ai arătat mila,
Către cei săraci, ori numai,
Ai trecut și-ai judecat:, , Ăstuia nu-i dau acuma!"

Dar, ce spune în Cuvânt
Domnul sfânt, ce-I Creatorul?
Să nu-l lași cu mana-ntinsă,
Ci s-ajuti pe cerșetorul.

Ai trimis mâncarea ta
Unei văduve sărace, ce
Nu spune nimănui
Câte mai are de plată...

Ai slujit celui bolnav
Și te-ai dus cu bucurie,
Chiar de nu-ți era pe plac,
La patul celui în nevoie?

Câte zile ai ținut,
Post, cum scrie Evanghelia
Și cum slujea Daniel,
Punând de-o parte mâncarea?

Poftele tale-ai făcut,
N-ai trăit cu zarzavaturi...
Cu Cuvântul sfânt, hrănind,
Pe cei ce n-au primit harul.

Cui ai povestit de Mine,
Căci o cruce am răbdat!
Am suferit aspre chinuri,
Să lase al său păcat.

Pentru el, ca pentru tine,
Am murit Eu la Calvar
Și aminte să v-aduceti,
Împreună de-acest har!

Cui ai văzut suferința?
Cui ai oprit clevetirea?
Cui ai spus că adevărul,
Să ia, nu minciuna?

Iată, astea multe toate
Și-alte, ce sufletu-ți spune,
Fă-le tu cu scumpătate,
Nu te mai opri, creștine!

Și adună, tot adună,
Fapte bune, bucurie,
Dacă vrei ca să ai parte
De sfanta Împărăție!
Amin.

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>