Credinţa lui Isus(1.Ispitirea)

Credinţa lui Isus (1.Ispitirea)

De pe muntele înalt cuprinzând abis şi vârfuri
Ochii văd puterea lumii cu-ale ei ascunse gânduri,
Privirea e mângîiată de bogăţii fără număr
Care stăpânesc în suflet apăsând al lumii umăr.
Urechea e alintată de o voce care-ncântă
Şi spune să te supui la chemarea ei plăcută:
"Dacă asculţi şi Te închini,tot ce vezi Îţi aparţine,
Să ai viaţa fără griji,fără dureri şi suspine.
Vei stăpâni peste lume de pe tronul meu înalt
Tot ce vede ochiul tău,ce-n putere mi-a fost dat".

Ochii ce sunt mângîiaţi de bogăţii fără număr
Văd povara lor ce-apasă peste-al lumii bătrân umăr,
Furând suflete şi minţi,ţinându-le-ntunecate
Şi de-al lor crud ucigaş cu noduri multe legate.
Atunci credinţa vorbeşte,răspunsul ei este dat,
De pe muntele cel falnic peste veacuri e purtat:
"Lumea ţie ţi-a fost dată,câştigând-o prin minciună
Viaţa ei să fie-o probă,stăpânită de-a ta mână.
Tu promiţi bogăţii multe şi puterea ta ascunsă
Dacă inima ţi se închină şi la ea este supusă,
Apoi când o cucereşti,de tine fiind legată
O faci atât de străină,rece ca un stei de piatră,
Departe de Creator,în pustiu-n care zace
Ruptă de a Lui simţire în dragoste şi în pace.
Dar Cuvântul ce e scris, ce-ai vrea-n ură să se piardă
Spune:"Lui să te închini şi doar Lui să îi dai slavă".
De aceea cei ce-aud voia ta înşelătoare
Şi nu ştiu dacă e bine să urmeze-a ei chemare,
Să asculte adevărul neclintit scris în Cuvânt
Care-i dat să lumineze ce e-n omenescul gând".

De pe muntele înalt cuprinzând abis şi vârfuri
Ochii văd puterea lumii cu-ale ei ascunse gânduri,
Sunt ochii care citesc al Cuvântului răspuns
Arătând ce bogăţie sta-n credinţa lui Isus.
.......................................


De pe marginile-nalte ale streaşinei din Templu
Ochii văd stăpânul lumii cu-al lui tron şi al lui sceptru.
Privirea e mângîiată de întinderi nesfârşite
Prinzând timpul care vine peste veacuri neştiute.
Vede sufletul de om ispitit în mii de feluri,
Vieţile care tot vin şi trec cu pierdute ţeluri.
Din văzduh aude vocea, dulce şi amăgitoare
Ce ştie cu măiestrie minciuna să o strecoare:
"De eşti Fiu de Dumnezeu aruncă-Te şi-n cădere
Îngerii vin să Te prindă folosind a lor putere,
Este scris că ei Te ţin, de mîini,să nu Te loveşti
Şi piciorul tău de piatră să nu-l rupi,să nu-l răneşti".

Cel ce vede-ncumetarea şi mînia ce-o aprinde
Spune celui ce puterea peste lume şi-o întinde:
"Tu eşti duhul rătăcirii ce-şi poartă lumina rece
Vrând de inimile goale cu putere să o lege,
Nopţii lor atât de deasă să-i dea străluciri de-o clipă
Ce aduc deşertăciunea şi iluzia-n risipă.
Ispitirea-ţi este armă,cu ea birui firea slabă,
Ceas de ceas cu ea în luptă scoţi a sufletului vlagă,
Zi de zi i-ascuţi tăişul,nimic nu îi stă în cale,
An de an şi veacuri multe ea a doborât popoare.
Eu îi spun celui ce crede,arma Mea este Cuvântul,
Cu ea birui ispitirea ce atacă mereu gândul.
Este scris să nu te-nalţi şi să ceri cu-a ta ispită
Dumnezeu să-ţi dea putere în mândria ta de-o clipă.
El ştie ce ai nevoie,chiar de-ar fi azi ca să pieri,
Vede dincolo de tine,de ce-I ceri sau Îi oferi".

De pe marginile-nalte ale streaşinei din Templu
Ochii văd stăpânul lumii cu-al lui tron şi al lui sceptru,
Lumina care e-n ei dă ispitirii răspuns
Arătând înţelepciunea şi credinţa lui Isus.
...............................................

Peste-ntinderi nesfârşite în care-i stăpân doar vântul
Ochii văd pustiul lumii care-ntins îi prinde gândul,
Arşiţa cuprinde mintea,nălucile vin fugare,
Viaţa deşi e pustie pare toată o sărbătoare.


În imagini ce se-adună setea apasă,foamea roade,
Trupu-n slăbiciunea lui se împiedică şi cade.
Atunci din pustiul lumii cu nălucile fugare
Se aude vocea celui care cere adorare:
"De eşti Fiu de Dumnezeu porunceşte acestei pietre
Să se facă o pîine bună,sufletul să ţi-l desfete.
Eşti flămând de-atâtea zile,pofta e nestăpânită
Biruind gândul şi trupul,atât timp nepotolită".

Cel ce are viaţa-n Sine,coborât în trup de carne
Să învingă pofta lumii chiar în casa ei cea tare,
Răspunde cu glasul stins, dar cu gândul întărit
De credinţa care-n El e stâncă de neclintit:
„Chiar de sunt în slăbiciune şi-al Meu trup nu mă ascultă
Gândul este prins în slavă,de el pofta este ruptă,
Hrana lui este Cuvântul mai presus de hrana lumii
Cu tăria lui dă viaţă şi învinge pofta gurii,
Ca omul tot adunând ce e scris de la-nceput
Să ştie că Dumnezeu ţine viaţa prin Cuvânt.
Tu pui omului în suflet pofta ochilor,aleasă
Lauda ce este-n lume sau din sine e culeasă,
Aprinzi scânteia ispitei,focu-apoi să se întindă
În văpaia lui cea mare trup şi suflet să cuprindă.
Eu am venit să arăt că în trupul slab al firii
Omul poate să te-nvingă cu gândul neprihănirii,
Fiind prin Cuvânt părtaş cu Tatăl său Creator
Ce închide răzvrătirea sub tainicul Lui zăvor”.

Peste-ntinderi nesfârşite în care-i stăpân doar vântul
Ochii văd pustiul lumii care-ntins îi prinde gândul,
Însă gândul ia Cuvântul şi dă ochilor răspuns
Spunând omului răbdarea şi credinţa lui Isus.
............................................
De pe muntele înalt cuprinzând abis şi vârfuri
Ochii văd puterea lumii cu-ale ei ascunse gânduri,
De pe marginile-nalte ale streaşinei din Templu
Ochii văd stăpânul lumii cu-al lui tron şi al lui sceptru,
Peste-ntinderi nesfârşite în care-i stăpân doar vântul
Ochii văd pustiul lumii care-ntins îi prinde gândul.
Cine poate să cuprindă abis şi înalte vârfuri
Ca lumea să o învingă cu-ale ei ascunse gânduri?.
Cine poate birui în al sufletului Templu
Lumea, care-n el şi-a pus tronu-nalt cu al ei sceptru?.
Cine poate să asculte ce aduce bun Cuvântul
Când pustiul atât de-ntins a cuprins trupul şi gândul?.
Cel ce pune-n el să stea cu răbdare şi dorinţă
Neclintită ca o stâncă a slavei făgăduinţă.
Cel ce-şi ia părtaş în viaţă pe Cel infinit în milă
Şi în el prinde adânc a luminii rădăcină.
Cel ce luptă să învingă pe stăpânul rău al firii
Şi plângând cere întruna roadele neprihănirii.
Cel care în el sădeşte al Cuvântului răspuns
Şi îl udă ca să crească doar credinţa lui Isus.

Matei 4: 1-11; 2 Corinteni 1: 19,20; 1 Ioan 2: 25;
Psalmul 119:105; Efeseni 3:11.