text Poezii crestine

Credința

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Savu Corina ( Mioc Alina)
Credința

Știi că El e începutul?
Și de-atunci ai fost văzut
Când a fost creat trecutul
Dumnezeu te-a cunoscut.

Nu e nicio întâmplare,
Nu există explicație:
Dumnezeu e-Acela Care
Te-a făcut a Sa creație.

De la El avem credința
Și făptura minunată,
El ne-a-ntipărit ființa,
Veșnic binecuvântată.

De la El avem cuvântul
Cu privire la trecut,
El ne dă discernământul
Marelui necunoscut.

De aceea, crede frate,
Ca să nu te ieie somnul.
Crede numai și ascultă,
Iată ce vorbește Domnul:

Până când tot fugi de Mine?
Până când Mă ocolești?
Până când îți umpli mintea
Cu deșertăciuni lumești?

Până când Mă lași afară?
Neprimindu-Mă în gând?
Până când să-ți bat la ușă?
Spune-Mi oare, până când?

Te-am eliberat de patimi,
Te-am spălat printr-un botez
Te aștept de mult în lacrimi
Inima să-ți cercetez...

Dar tu fugi mereu de Mine
Să Mă cauți, niciun gând...
Tot aștept să stau cu tine
Si Mă-ntreb dar, până când?

În zadar crezi că ești bine,
În zadar crezi că trăiești,
În zadar îndemni pe alții,
În zadar te obosești,

Dacă nu vorbești cu Mine
În cămară-n rugăciune,
Totul e ca pleava-n aer,
Totul e deșertăciune.

Ce te temi să stăm de vorbă?
Crezi c-o să îți cer ceva?
Știi tu slava Mea din ceruri?
Stii tu bogăția Mea?

N-am nevoie de la tine
Nici măcar de-un vârf de ac...
Nu sunt toate ale Mele?
Oare nu chiar Eu le fac?

Vreau ca-ntreaga ta ființă
Să rămână credincioasă,
Căci pe-acei ce au credință,
Îi voi lua la Mine-Acasă.

Stai aproape lângă Mine
Căci iubirea ce se-arată,
Ce o pun acum în tine,
Este necondiționată.

Atunci binecuvântatul
Om, din vechiul răsărit
Va sta lângă Împăratul
Veșnic și desăvârșit.

Binecuvântați cuptorul,
Binecuvântați durerea,
Căci prin ea, Învățătorul,
Pregătește învierea.

Omul când e-n suferință
Ca să-și apere spinarea,
Chiar de-ar fi avut credință
Vinde binecuvântarea.

Tu ești unul din aceia?
Dac-ai fi un corp lovit
Tu ți-ai lepăda scânteia
Pentru-a fi tămăduit?

Nu îmi spune, știu răspunsul:
Dac-am fi mai credincioși,
Nu ne-am teme de durere
Și am fi mai bucuroși.

Puneți astăzi întrebarea:
Ai dori să mergi în Rai?
Dar 'nainte de aceasta,
Spune, ce credință ai?

Doamne, dacă-n suferință
Treci pe frați și pe surori
Dă-ne Tu la toți credință,
Să ieșim biruitori!

O secundă, stinge teama
Spune-I Lui durerea ta
Spune-I: Doamne, puneți mâna
Astăzi peste viața mea!

Tu ai fost mereu cu mine
Iar atunci când am picat,
Mâna Ta vindecătoare
M-a atins și m-a salvat.

Doamne, dă-mi credință mare
Și putere să aleg,
Calea Ta unde e soare
Ca să pot să înțeleg

Că nu pot mereu alege
Doar ce-mi place mie-aici
Căci Isus, El te culege
Ca să poți să te ridici.

Am văzut că El lucrează
Prin ai Săi copii iubiți
Vreau doar să vă mai spun și vouă
Ca să vă mai pregătiți.

Nu alegeți voi, ci Domnul
Căci El știe mult mai bine,
El a știut și-a voastră roadă
Căci a știut și pentru mine.

Și-n final, să nu vă temeți,
Fiindcă Domnul vă iubește,
Folosiți-vă credința
Și Isus vă folosește.

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>