text Poezii crestine

Citeşte Biblia

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marinela Balcu
Citeşte Biblia şi crede,
Caută voia lui Dumnezeu,
Cere-I să-ţi dea înţelepciune
Să-nţelegi Cuvântul Său.

Căci Biblia e insuflată
De Dumnezeu,ca s-o citim,
Să ştim cum să umblăm în lume,
Să nu mai păcătuim.

Aşa ne spune-n Cartea Sfântă,
În doi Timotei cu trei *
Şi noi în inim-adunăm
Întreagă povaţa ei.

În Marcu şaisprezece-arată *
Că e nevoie ca să crezi
Şi-apoi,pe baza mărturiei,
În apă să te botezi.

Să crezi că Isus este Fiul
Lui Dumnezeu întruchipat,
C-a venit pe pământ să moară
În locul tău,să fi salvat.

Nu poate-acest lucru să spună
Altcineva în locul tău,
Că mântuirea-i personală,
Aşa ne spune Dumnezeu.

În Romani paisprezece*zice
Că orice om dă socoteală
De-a sale fapte ce le face
Lui Dumnezeu,fără-ndoială.

Că nici un lucru,mic sau mare,
Ce-n viaţa ta sa-nfăptuit,
Oricât de bine-ar fi ascuns,
Odată e descoperit.

Atunci când ne-om înfăţişa
La Dumnezeu ,la judecată
Şi,de n-avem Mijlocitor,
Cu siguranţă nu ne iartă.

În unu Timotei * e scris
Că este-un singur Dumnezeu
Şi un singur Mijlocitor:
Isus Cristos ,Fiul Său.

Nu sunt mai mulţi mijlocitori
Ci doar Isus,Cel ce-a răbdat
Pe cruce-atâta suferinţă
Să fim izbăviţi de păcat.

A plătit preţul pe deplin,
De chinul veşnic ne-a scăpat,
Dar trebuie ca fiecare
S-accepte că este salvat.

Prin Har noi suntem mântuiţi,
Aşa doi Efeseni* ne spune
Şi nu prin a noastre eforturi,
Oricât am face fapte bune.

Că 'naintea lui Dumnezeu
Nimeni nu poate-a se lăuda
Că a contribuit cu ceva
Pentru mântuirea sa.

Salvează-ţi sufletul cât încă
Mai trăieşti pe-acest pământ,
Nu sta să fi despărţit veşnic,
Când mori,de Dumnezeul sfânt.

Că va veni o judecată
Şi cel cu viaţa păcătoasă
Va fi aruncat degrabă
În iazul de foc şi pucioasă.

Dar cine-a acceptat pe Isus
Ca Mântuitor al său,
Are păcatele iertate,
Trăieşte-n veci cu Dumnezeu.
Amin.



Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>