Chemarea la pocăință a unui bătrânel

Cum să știu... că sunt iertat?
Inima-mi este plină de spini
Când îmi număr anii vietii,
Și privesc pe drum, strainii.

Mă gândesc, deseori, cu durere,
La cei ce au muncit pe ogor,
Dar nu i-am plătit pe măsură...
Au muncit, din zori până-n seară.

Acum, simt că trec din viață,
Și privesc numai în ceață;
Simt păcatul, rău mă apasă,
Nu pot sta singur în casă.

Aud zgomote ciudate,
Stau ziua cu ușile încuiate,
Și privesc pe geam, în zare,
Cum soarele frumos răsare.

Dar în inimă nu am pace,
Frica iarăși mă cuprinde,
Când mă gândesc la veșnicie,
Când mă gândesc că nu e mult.

Și eu plec de pe pământ,
Dar am trăit ca un păgân;
Genunchii nu i-am plecat,
M-am crezut pe viață stăpân.

M-am crezut mare jupân,
Întâlnind oameni la târg.
Aud o voce care-mi vorbește
Când privesc printre zăbrele:

“Du-te azi la adunare,
Lasă rușinea la o parte;
Eu vreau să-ți ofer iertare,
Citește acum din a Mea carte.

De rai să ai și tu parte,
Viața ta încet se scurge,
Zilele îți sunt numărate,
Îți vorbesc cu îndurare.

Nu amâna a Mea chemare!
Lacrimi îți curg pe obraz,
Cum de auzi al Meu glas?
Când ai fost un mititel,

Poate nici nu îți amintești,
Ai întâlnit un drumeț,
O biblie mică ți-a dăruit,
El de Mine ți-a vorbit.

Și frumos te-a sfătuit
Să devii un băiat pocăit.
Mâna pe capul tău și-a pus,
Pe Mine M-a implorat

Să am în vedere viața ta.
A fost un slujitor devotat,
Pentru tine lacrimi a vărsat,
Atunci Eu l-am ascultat.

Acum ești un bătrânel,
Mare lucru nici nu-ți cer.
Ridică-ți privirea spre cer,
Dincolo de stele locuiesc,

Te privesc de sus cu milă,
Inima-ți bate tot mai slab.
Cuvântul Meu te străpunge,
Știu că te doare că ai înjurat

Numele Meu în deșert l-ai luat;
Am balsam pentru rana ta grea;
Pune cuvântul Meu la inimă,
Nu mai amâna chemarea Mea."

24.03. 2019 1:00-2:10 Londra