Ceasurile trec şi ne cer socoteala

Peste-ntunecimea mare
ce fantastic se întinde,
peste raza lucitoare
ce se scaldă în izvoare,
peste dealuri şi morminte,

Peste veacu-acesta falnic,
ce scăldat e-n stricăciune,
azi răsună şi mai grabnic
peste-acei ce încă darnic
stăruiesc în rugăciune.

Şi răsună o strigare:
-Iată, vin curând la tine,
şi răsplata Mea e mare,
ca să dau la fiecare
după cum i se cuvine!

-Iată, vin pe nori... răsună,
vine Domnul pe pământ,
oastea-ntreagă se adună
la o umbră de cunună,
vine Domnul în curând!
* * *
Azi te bucură strigarea,
ceasu-acela tu-l aştepţi?
O, creştine, unde-i chemarea,
să te-audă cerul, marea,
vine Domnul, unde eşti?

Încă-un ceas acum se duce,
ca un abur el dispare,
un alt ceas nu ştii ce-aduce:
ori o pace, ori o cruce-
tu priveşte-acum în zare!

Lin pendula se-nvârteşte
peste viaţa ce-o trăieşti.
Încă-un ceas acum zoreşte,
altu-n urmă îl grăbeşte,
vine Domnul, unde eşti?!

Încă-un ceas desparte-abisul,
mai aproape ne vedem,
mai aproape-i Paradisul,
mai curând sfârşeşte visul,
socoteala ca să dăm.

Încă-un ceas se vede-n zare
şi pustiul se sfârşeşte,
încă-un ceas ce blând apare,
încă-un ceas apoi dispare,
Domnul mai aproape este.

Poate n-ai luat în seamă
ceasurile mai târzii,
ce prin ticăit te cheamă,
să priveşti fără de teamă
către cer, spre veşnicii.

Orice ceas în condamnare
se va ridica atunci,
socoteala-ţi cere tare
ceasu-acesta ce dispare,
şi în grijuri îl alungi.

Deci, ia seama-n judecată
socoteala îţi vor cere
ceasurile, ce se-arată,
şi apoi dispar îndată
şi se aruncă peste ere.

Tu ia seama, El revine,
vine, ca să-ţi dea răsplata,
El te vrea în cer cu Sine,
să te facă fiu, străine,
vine Domnul, MARANATA!!