Ce te opreste?

CE TE OPRESTE?


Când vezi zbuciumul şi trista-ţi neputinţă,
Din viaţa-ţi trăită, în amară destrăbălare,
Ce te opreşte, să te pleci la cruce cu căinţă,
Să te pocăieşti, cu lacrimi să-ţi ceri iertare?

Nu vezi, cum trec clipele fugare şi te stingi?
Şi din rău în mai rău e traseul vieţii tale,
Nici speranţe, nici vise, nu ai şi te plângi
De ne-mplinirile şi obstacolele din vale.

Aduni amărăciuni şi mereu te răzvrăteşti,
La alţii vină găseşti pentru suferinţa ta.
Ceri iubire, dar iubirea n-o preţuieşti,
Ocară arunci şi ocara revine asupra ta.

Conştiinţa ta strigă, dar o sufoci în chin.
Şi pradă erorii, fără scop, fără un ţel,
Tot mai des ne-mplinirile peste tine vin.
O, de-ai vrea, să asculţi al Lui Isus, apel!

Părăseşte această fortăreaţă a nepăsării!
Tu cauţi fericire, pace, acolo nu găseşti.
Intră sub purpura blândă a mustrării,
Să se şteargă păcatul, iertare să primeşti.

Lasă-n urmă trecutul, fericirile efemere!
Eşti chemat spre o viaţă născută-n iubire.
Să lupţi tu singur, crede-mă, nu ai putere,
Isus, numai El, poate şi-ţi dea mântuire.

Fă primul pas, îndreaptăţi gândul la Isus,
Pune-te pe genunchi şi cere-ţi iertare.
Vor curge... binecuvântările cele de sus...
Şi vei râvni al neprihănirii sacră umblare.

Vei avea parte de-mpliniri şi multe bucurii,
Dar vei mai avea parte uneori de necazuri.
În suferință singur nu vei fi, sunt mărturii.
Vei birui, Isus va fi mereu cu Tine, în valuri.

Starea păcătoasă în neprihănire o schimbă,
Te scoate din neant la lumină şi-ai să vezi,
Cerul luminos, deschis, cum preschimbă,
Pământul uscat în păşunile cele mai verzi.

Intră-n oceanul iubirii, pace-ai să găseşti,
Iertare la crucea Lui Isus ai să primeşti.
Ce te opreşte, să nu faci pasul şi te gândeşti?
Sunt realităţi divine, ce-ţi spun, nu-s poveşti!

Ce te opreşte să te pleci la cruce cu căinţă?
Să te pocăieşti, cu lacrimi să-ţi ceri iertare,
Fă pasul, îndreaptă-ţi gândul spre pocăinţă,
Râvneşte mântuirea, a Lui Isus binecuvântare.
Amin!