Când citești cu ochii minții

Când citeşti cu ochii minţii Cartea cea mai minunată
Dintre tot ce-i scris sub soare sau ce va fi scris vreodată,
Eşti cuprins de nostalgia vremilor de-odinioară
Când Isus era în lume pentru păcătoşi să moară,
Când, înconjurat de-apostoli, din cetate în cetate,
Propovăduia iertarea munţilor grei de păcate.
Mielul Sfânt venea s-aducă păcătoşilor iertare,
Din a morţii grea osândă El să dea eliberare.
Iată-L, dar, printre apostoli în mulţimea-nflăcărată,
Propovăduind iubirea ce-o primise de la Tatăl.
“Cine se încrede-n Mine niciodată nu mai moare,
Ci va spulbera blestemul, călcând moartea în picioare.
Eu sunt Solul Sfânt din ceruri ce v-am fost trimis acum
Ca să vă aduc la viaţă de pe-al iadului larg drum.
Toţi profeţii din vechime au prezis că o să vie
Într-o zi Mesia, Unsul cu a Lui Împărăţie.
Iată-L, e aici Acela, Cel pe care-L aşteptaţi.
De ce nu mă recunoaşteţi voi, poporul meu, voi, fraţi?
Când s-a auzit vreodată ca să fie vindecat
Vre-un om care toată viaţa a fost orb cu-adevărat?
Cine a mai scos ca mine demonii cei necuraţi?
Şi în urmă să rămână toţi bolnavii vindecaţi?
Cine a înmulţit pâinea când poporu-a-nfometat
Şi cu doi peşti mii de oameni am hrănit şi-am săturat?
Cine-a mai rostit vreodată vorbe cu atâta har
Ca s-aducă mângâiere chiar şi pentru un tâlhar?
Iată, Eu v-aduc iertarea şi o moştenire-n cer,
Însă voi veniţi la Mine pentru lucruri care pier.
Eu vă dau din Pâinea Vieţii să trăiţi în veşnicie,
Însă voi veniţi să cereţi pâinea-aceea din pustie.
Eu v-am pregătit în ceruri un trup nou, curat şi sfânt,
Dar voi purtaţi numai grija acestui trup de pământ.
De ce nu priviţi cu mintea dincolo de ce se vede?
Atunci voi veţi înţelege şi atunci doar Mă veţi crede”.

Cine a crezut atuncea că Isus este Mesia,
Deşi au văzut cu ochii împlinită profeţia?
Dar şi azi ca şi-n vechime Domnul ne avertizează
Că sunt printre noi de-aceia care nu spre cer visează.
Cei mai mulţi, orbiţi de lume şi de lucruri fără preţ,
Îşi bat joc azi de Scriptură şi-o tratează cu dispreţ.
Lumea-ntreagă zace astăzi în mocirla nepăsării,
Deşi pentru fiecare curge Sângele salvării.
Pentru ei osânda-i mare şi nu mai cunoaşte milă
Căci ei au primit pe Isus cu batjocură şi silă.

Dar mai sunt şi dintre-aceia ce-au primit cândva Cuvântul,
Însă mersul lumii-acestei L-a suflat cum suflă vântul.
Şi acolo unde-odată dragostea lucra de zor,
Astăzi murdăria lumii a lăsat sufletul gol.
Ei se-ncred acum în lucruri pieritoare, nu-n Scriptură,
De aceea şi răsplata le va fi după măsură.

Toţi acei ce au ureche de-auzit, să mă asculte:
Pân’ la Marea Judecată zile, clipe nu sunt multe.
Glasul lui Isus e-acelaşi, neschimbat ca şi-n vechime,
Ce prin valurile vremii se îndreaptă către tine.
Vei lua în glumă, oare, ceea ce Isus îţi cere?
Şi vei crede ca şi alţii căci credinţa-i o părere?
Uită-te o clipă numai la poporul Israel.
Ce blestem, ce umilinţă fiindcă n-au crezut în El!
Pentru că mai eşti în viaţă, astăzi e o zi de har.
Nu lăsa această clipă ca să treacă în zadar.
Vocea lui Isus te cheamă să-I deschizi şi să-L pofteşti,
Şi apoi cu El în suflet restul vieţii să trăieşti.
Vei gusta şi tu din Pâinea ce S-a frânt în Golgota
Şi apoi în cer la masă într-o zi cu El vei sta.

Tu eşti cel care decide drumul noii sale vieţi.
Sus cu Dumnezeu în slavă sau în focul cel de veci.
Prieten drag, gândeşte bine şi, te rog, nu zăbovi,
Poate toată veşnicia-atârnă de această zi!