text Poezii crestine

Ca un munte

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Valentin Ilisoi
Ca un munte între dealuri,
Ca un foc între scântei,
Ca un râu trecut de maluri
E Cuvântul Bibliei!

Printre toate ce-s în lume
Cărți și manuscrise vechi
Ce-s numite de om ''bune''
N-au ajuns pe la urechi

Cuvinte mai dătătoare
De viață și de har!
Biblia cea salvatoare
Este-un sfânt mărgăritar!

Cartea-aceasta dovedește
Că exist-un Creator
Care zilnic stăpânește
Peste omul muritor,

Peste-ostroave, peste ape,
Peste-a lumii-împărății
Și departe și aproape
E prezent oriunde-ai fi... !

El e Cuvântul cel Veșnic
Viu și lucrător și drept
El e Dumnezeu puternic
Și în toate înțelept!

Nu-s cuvinte să cuprindă
Măreția Celui Sfânt:
Poate cerul să întindă
Ca pe-un cort peste pământ,

Face semne nevăzute,
Încă de vreun om sub cer
Poate munți ca să strămute,
Scoate lava din crater,

Cheamă astrele pe nume,
Fulgerele-L știu…și fug,
Potolește marea-n spume,
Cheamă omul dintr-un rug,

El se luptă cu dreptate,
Cu-adevăr e-ncins la brâu
Credincios este în toate
Și pe toate ține-n frâu!

Chiar de mulți Îi stau în cale
Și se pun chezași în drum,
Dumnezeu cu-a' Sale care
Trece și preface scrum

Orișice împotrivire,
Orice plan făcut de om.
El păzește-a Sa zidire,
Cercetează pom cu pom,

El nu are trebuință
De-avocat, de-apărător.
Toate Îi sunt în putință,
Căci e Drept Judecător!

El Își apără lucrarea
Ce-a 'nceput jos pe pământ.
Tot ce vrea-i doar ascultarea
De Cuvântul Său cel Sfânt!

Nu se teme nici de gloate,
Nici de omul furios;
Când El zarea o străbate
Ca un Fulger luminos,

Se-ngrozesc atunci dușmanii
Dau 'napoi, se prăpădesc...
Unde sunt a' lor strădanii
Și cei ce te urmăresc?

Cum să mai cauți scăpare
La cei răi, când știi că sus
Într-o veșnică splendoare
Șade Veșnicul Isus!

El păzește a Sa turmă,
O-ngrădește cu-al Său brat,
Chiar de porcii vin și scurmă
Și se-ntinde câte-un laț

Să mai prindă cate-o oaie,
O oița-un mielușel,
Vin și lupi și mai jupoaie
'Ici pe 'colo câte-un miel,

Totuși El este Păstorul,
El veghează peste tot,
El va fi Judecătorul
Ca și-n zilele lui Lot!

El va face deosebirea
Între cel rău și cel bun
Cel ce a trăit sfințirea
Va trăi cu-al Său Stăpân!

Cel ce și-a stricat purtarea
Și-a umblat după desfrâu,
Aspră-i va fi acuzarea,
Lacrimi îi vor curge, râu...

Deci mai bine, azi cu toții
Sinceri, să ne cercetăm:
Cel ce judeca-va morții
Știe și unde umblăm,

Și-orice faptă și vorbire...
Totu-i gol, descoperit
Șansa este doar SFINȚIRE,
Pentru cerul cel slăvit!

Nu mai e timp de gândire,
Nu e loc de dat 'napoi…
Ia astăzi o hotărâre
Pentru ziua de apoi!

Hotărăște-ți azi destinul
Tu decizi, e viața ta...
Cine îti este stăpânul?
Pe ce cale vei umbla?

De aceasta va depinde
Întru' totul soarta ta:
Dă navală, și vei prinde
Loc la masă-n Slava Sa!

Pentru ce să pierzi tu totul
În Împărăția Lui
Ca în iad să te-ardă focul
Pentru restul timpului?

Mai există o portiță,
Încă mai este și har!
Prin adâncă pocăință
Primești mântuirea-n dar!

Azi, căci mâine nu se știe
Dacă ai să mai trăiești?
Pentru-a Lui Împărăție
Poți ca să te pocăiești!

E aproape să se-arate
Slava Marelui Hristos!
Deci renunță azi la toate
Să trăiești de-acum frumos,

Mare-ți va fi răsplătirea,
Nicicând nu vei regreta,
Vei gusta ce-i nemurirea
În Împărăția Sa!

El, Mesia, Preaînaltul
Va domni pentru vecii!
Leapădă deci tot păcatul
Așteptând aceea zi.

Luptă, rabdă, iartă toate
Uită-ți tot trecutul tău,
Doar prin Dumnezeu se poate
Face bine din ce-i rău.

Cheamă-L în a ta viață,
Spune-i Lui tot greul tău
Si El îți va da speranță
Și puteri pe drumul greu.

El e Totul, îndrăznește,
Doar prin El încă ești viu
Nu-L auzi cum îți șoptește
Că vrea să îți spună 'fiu'?

Ca un Tată, cu iubire
Poartă grija ta mereu,
Vrea să îți dea mântuire
Prin Isus, prin Fiul Său!

Ce-a murit pentru păcatul
Lumii-ntregi și pentru-al tău...
Recunoaște că-Împăratul
E Fiul Lui Dumnezeu!

Doar atât, și ai salvare
Doar atât, și ești iertat... !
Poate-i ultima strigate
Și-apoi vei fi judecat...

Azi câstigă-ți mântuirea,
Azi primește-L pe Hristos,
Caută să trăiești sfințirea
Pentru Cerul Glorios!

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

Povestea Iubirii
La cruce s-a scris povestea iubiriiȘi-un preț s-a plătit ca sa fim mântuiți,Un crin alb s-a frânt pe lemnul jertfirii. .Isus a plătit. . ca în cer, înfloriți,Să fie toți crinii din a plângerii valeÎn... Citeste mai mult >>
Glasul Luminii
O aură străvezie strălucește deasupra ta,E aura iubirii ce schimbă inimi împietrite,Și dă speranță vie când viața ta e pustie,Nu e o lumină oarecare, e Lumina Lumii.Care pătrunde în orice ungher al in... Citeste mai mult >>
Dragostea care nu renunță
Dragostea care nu renunțăUn părinte cunoaște bucuria din cămin,Simte adânc durerea care apasă casa.Trăiește lipsurile ce rod adesea-n tăcere,Plecat pe genunchi, nu de la oameni cere.Domnul răspunde l... Citeste mai mult >>
DE LUAT AMINTE...
DE LUAT AMINTE...Acum ascultați cu grijăȘi la inimă vă punețiCe am să spun în cuvinteȘi vă faceți o gândire.Petru că și Iuda-apostoli,Amândoi pe lângă DomnulȘi niciunul nu știaCe-i așteaptă viitorul.E... Citeste mai mult >>
SĂ LAUD MÂNTUIREA
SĂ LAUD MÂNTUIREA...E-atat de bine, Doamne,In mâna Ta să fiu,Să laud mântuirea,Primita-n al Tău Fiu.Ce-aș fi făcut în lume,Când aveam un necaz,La cine, Doamne s-alerg,S-alunge-al meu talaz.Doar brațul... Citeste mai mult >>
Urca Isus pe Golgota
Urca Isus pe GolgotaPurtând cu El povara greaCu crucea-n spate suspinândȘi ochii-n lacrimi, tot plângând.Urca Isus pe GolgotaPurtând cu greu povara ta,Povara ta, povara mea…Ce tare spatele-L durea!Pur... Citeste mai mult >>
Din ghena lumii.
Din ghena lumii!Genunchii-mi clocoteau în tina asprăMi i-a zdrobit când am căzutȘi nu puteam să mă ridic nicicumCăci eu eram un fiu pe veci pierdutȘi întunericul ce mă împresuraStrângea în clește trup... Citeste mai mult >>
Vino la Mântuire
Vino la a Domnului Mântuire,Ca ai parte de a sa răpire.Înalță astăzi o cântare,Ca să te înalți către Zare.În Rugăciune să stai în Taină,Ca să ai Pacea lui cea Divină.Ascultă astăzi, a sa chemare,Ca să... Citeste mai mult >>
Până mai este har
Până mai este harNu știm niciodată cât mai ține harul,Poate n-ai să te poți întoarce ca tâlharulCare s-a întors în ultima clipă din viață.Nu te agăța de ultimă speranță.S-ar putea să fie prea târziu,... Citeste mai mult >>
Domnul te cheamă
Stelele se nasc și mor, galaxiile dispar,Totul arde se distruge, totul este trecătorNumai Dumnezeu e bun, minunat și plin de har,Plin de dragoste divină și pe veci nemuritor.Îngerii se-nchină Lui, ser... Citeste mai mult >>