text Poezii crestine

Biblia

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu

Când timpul e atât de scurt,
Noi suntem tare ocupați,
O rugă în grabă înălțăm
Și apoi de treabă ne apucăm,
Gândind că astfel câștigăm,
Dar pierdem mult că nu citim
Cuvânt divin... și nu ne sfătuim
Mai mult în rugăciune și-n Cuvânt,
Dăm la o parte astfel ce e sfânt
Pentru ce este pământesc,
Dăm la o parte ce-i dumnezeiesc
Căci graba asta e grotească
Și poate să ne zăpăcească
Dacă un sfat divin noi nu luăm,
Din Cartea Sfântă zilnic nu învățăm
Degeaba ne numim creștini
Căci ne purtăm ca niște bieți cretini,
Degeaba pe Isus noi spunem că îl așteptăm
Dacă de El noi mult ne depărtăm
Și avem doar visuri pământești,
Uitând parcă, de ce-s cerești,
Hai, acum să nu ne mai grăbim
Căci dacă ne grăbim, greșim,
Să începem dimineața cu o rugăciune
Și aplecați să stăm în sfântă închinăciune
Și să luăm Cuvântul zilnic, să-l citim
Și apoi de munca noastră să ne pregătim.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

A. L. E. L. U. I. A.
Astăzi, aici, și-acum: aceasta-i pocăința,Adevărata șansă spre-un Adevăr ascuns.A-nvinge amăgirea e să accepți credința,Astfel s-apuci cununa, când capătu-ai ajuns.Lumină limpede lucind mai sus de șan... Citeste mai mult >>
Vindecarea ologului din naștere
[Faptele Apostolilor 3:1-11]---La poarta cea frumoasă a Casei Celui SfântPe unde credincioșii intră cu pas măruntS-aducă jertfe, daruri, sau laude în cânt;Pe unde cărturarii învață din Cuvânt,Și unde... Citeste mai mult >>
Orizont
Eram copil și învățam la școalăDespre natură - legi și fenomene,Despre copaci - misterele dintr-o petală,Despre cunoașterea din lumea materială,Iar ora de științe se scurgea alene.Învățătoarea poveste... Citeste mai mult >>
Lasă-L pe Isus în inima ta
Lasă-L pe Isus în inima taExistă vreun loc în care Isus nu poate intra?Există vreun loc în lume, în afară de inima ta?Doar acolo Isus nu dă buzna, la ușa inimii tale,Nu intră cu forța, așteaptă cu mul... Citeste mai mult >>
Spre ce alergi?
Spre ce alergi?Omule făcut doar din țărână,Spre ce alergi, spre ce necunoscut?Te cheamă astăzi Domnul în LuminăSă-ți fie ajutor, și pavăză, și scut.Spre ce alergi, spre ce-ți întorci privirea,Și pe ce... Citeste mai mult >>
Isus Cristos te iubește
Isus Cristos te iubește,Azi încă mai mântuiește.Așa cum ești, El, te primește.Vino degrab de te pocăiește.Oricât ești de negru și murdar.Te curățește al Său sfânt har.Sângele Lui a curs pentru tine.Te... Citeste mai mult >>
Ai vorbit astăzi cu Domnul?
Ai vorbit astăzi cu Domnul?Ai vorbit astăzi cu Domnul și i-ai spus durerea ta?Nu lăsa să treacă ziua fără Domnul a discuta.El te ajută în clipe bune și când treci prin supărăriEl îți dă puterea Lui ca... Citeste mai mult >>
Neascultarea, marele păcat
Motto: Ps. 33/13-15 ""Domnul privește din înălțimeacerurilor și vede toți fiii oamenilor. Din locașul locuinței Lui, El privește la toți locuitoriipământului. El le întocmește inimile la toți și ia am... Citeste mai mult >>
Chemare
ChemareDomnul mai stă și bateLa inimile încuiate.Pe nimeni nu forțează,El vine, cercetează...Dacă cineva îl primeșteEl nu ezită, nu zăboveșteSă aducă daruri buneLa cei ce se întorc din lume.Cei ce se... Citeste mai mult >>
Povestea Iubirii
La cruce s-a scris povestea iubiriiȘi-un preț s-a plătit ca sa fim mântuiți,Un crin alb s-a frânt pe lemnul jertfirii. .Isus a plătit. . ca în cer, înfloriți,Să fie toți crinii din a plângerii valeÎn... Citeste mai mult >>