balada corbului cu fracul şifonat

Iov 38:41

Povestea lui,nu-i multă lume să o ştie,
e foarte veche,
însă, la fel ca multe,alte mici poveşti,
deşi s-a petrecut pe vremea lui Ilie
şi azi dacă o povesteşti,
pare că ieri s-a întâmplat.
Sau poate-acum chiar o trăieşti
şi-al ei sfârşit ca mâine va să vie.

Un pui de corb curat,dintr-un mic cuib curat,
mândru de fracul său
- căci Dumnezeu pe corbi în frac i-a îmbrăcat –
să vadă lumea cu adevărat a vrut.
S-a avântat din cuib afară
şi lumea l-a acaparat. Şi a căzut.

Căderea i-a părut un vis.
Un vis plin de lumini ciudate
şi de culori,
de scurte peisaje-paradis,
din nori ieşite şi din vânt.
Căzând, a adormit
şi s-a trezit doar când
tot fracul îl durea,
iar sufletu-i zdrobit avea
un iz puternic de pământ...

Printre copaci,
pădurea în care căzuse ascundea
umbre ce şuşoteau întunecat
şi urmăreau să vadă unde
îşi va depune fracul şifonat.

Deasupra, corbi zburau
trasând pe cer din zbateri agitate
frânturi de fericire
şi de libertate.

O, cât ar fi vrut acum puiul de corb
să poată zbura...
dar speriat şi ameţit, cu gândul doar la zbor,
n-a mai avut puterea,
şi poate nici dorinţa
de a chema pe cineva în ajutor.
Dar Cine trebuia, L-a observat,
şi-n îndurarea Sa,
I-a dat putere să-şi revină
şi glas plin de durere, să poată striga.

Un strigăt ascuţit de disperare
a înconjurat pământul,
şi pământul s-a oprit în loc
iar timpul n-a mai avut rost.
Pe corb, de jos, l-a ridicat Ilie,Sfântul
şi l-a urcat în carul său de foc.
Şi duşi au fost.

Dacă pentru un pui de corb
cu fracul şifonat,
Înţelepciunea Lui cea sfântă
opreşte pământul din rotire
şi topeşte timpu-n soare,
să nu te mire
că în ziua când un păcătos se pocăieşte
tot cerul cântă
cântări de sărbătoare.

Poate că nu mai poţi zbura,
poate că nici striga nu ai putere,
poate că eşti învins
şi nu ai nici dorinţa de-a striga,
poate că n-o poţi face de durere,
poate nu ştii...dacă-i aşa,
atunci,
ajunge-o şoaptă sinceră,
o lacrimă de pocăinţă
ce curge râuri de păreri de rău,
o scurtă rugă plină de credinţă:
„Ia-mă, Doamne Isuse, sunt al Tău...”
şi vei fi alt om.
Din „eul” tău vechi şi întunecat
nu va rămâne decât învelişul :
un mic surâs şi...fracul şifonat.