text Poezii crestine

Avram-Avram merge în Canaan

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Avram merge în Canaan
Genesa cap. 12

Pe Avram, Domnul l-a îndemnat
A sa ţară să părăsescă
Soaţa şi averea şi-a luat
Ca voia Lui să împlinească

Pe Avram Domnul îl iubea
Tot ce era bun, i-a promis
Dar şi Avram Îl asculta
Făcea tot, precum El i-a zis

Avram pe Sara a luat-o
Pe Lot, ce nepot îi era
Tot ce-a avut, averea toată
Cu toţi, spre Haran se îndreptau

Dar la Betel el s-a oprit
La Domnul jertfă I-a adus
Aici un altar a zidit
Căci Domnul ţară I-a promis

În ţară foametea pătrunde
Şi-n spre Egipt, Avram coboară
Pe când aproape ca să intre
Îi este teamă c-o să moară

Pe a lui soţie a sfătuit-o
Ca sora lui, să se prefacă
Cu drag aici toţi au primit-o
Lui Faraon, i-a fost chiar dragă

Sara era foarte frumoasă
Slujbaşii toţi au lăudat-o
Era de seminţie aleasă
De soaţă, regele a luat-o

Şi multe daruri a primit
Avram pentru a lui soţie
Dar Domnul cu rău a lovit
În Egipt, la împărăţie

Dar Faraon seama şi-a dat
Căci prin pedeapsa ce-a primit
Se ascunde ceva necurat
Şi lui Avram, el i-a vorbit

Nevastă pe Sara a făcut-o
Chiar Faraon, cu-a lui putere
Era frumoasă şi-a poftit-o
Şi lui Avram i-a dat avere

Pe soţ, Faraon l-a mustrat
Pe Sara i-a înapoiat-o
Cu toţi din Egipt au plecat
Înspre Betel, au apucat-o.


va urma

Câmpia Turzii, 11 decembrie 2011

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>