Atâtea ..

Atâtea …

Mi-au murit prematur atâtea gânduri bune in albă fașă. .
Ca niște prunci micuți ce n-au fost vreodată alăptați. .
Și adevarul asta crud din mine și astăzi neputințele îngrășă. .
Si mintea mi se îngrădește mereu cu gardul unor limitați …

Atâta cunoaștere mi-a rămas pentru vesnicii străină …
Ca un necunoscut la marginea unui tărâm uitat, neștiut. .
Ca am îngustat menirea sfântă la cuibarul strâmt ca de găină. .
Și nu m-am preocupat de cum, Dumnezeu cu mine ar fi putut. .

Atâtea oportunități ce îmi faceau cu ochiul chemătoare …
Rămas-au istoriei ca și uși ce nu au fost de mine încercate …
Au fost acolo puse de planul lui Dumnezeu ce are forța creatoare …
Dar firea mea s-a împotrivit și ma robit cu lanțuri ferecate. .

Atâtea drumuri neumblate și de ignoranță ințelenite …
Mi-au stat in față ca sa îmi dea de la Isus un scop și un țel…
Dar eu ca un fugar am stat in dreptul lor cu tălpile înțepenite. .
Și ma rugam sa îmi fie ușoară calea mea ca un mișel …

Atâtea zile s-a tocmit Învățătorul cu mine la margine de piață…
Sa ii dau păcate, El sa îmi dea in cer un sfânt locaș de fericire. .
Dar mintea mea vicioasă cu apucături de mahalagioaică sau paiață…
Stătea imbufnată si neînduplecată in clintire …

Atât de putin har a mai rămas in palmele ce s-au țintit pe cruce. .
Și atâți de puțini neuroni mi-au rămas neinfestați de fire…
Încât eu mă simt năuc cu întrebări vitale la margini de răscruce …
S-aleg un drum usor si larg sau drumul greu dar de iubire. . ? !


Dacă aș fi hrănit acele prime gânduri cu dram de cugetare …
Și oportunitățile, cunoașterea si drumul aveam cu mine la tocmeală …
Eram binecuvântat cu lumină in timp de dificilă întrebare …
Un înțelept ce l-a luat si l-a ținut pe Domnu -n socoteală!