Ascultați dar ce spune Pământul!

Ascultaţi dar ce spune Pământul, cum își poartă suspinul în sfere,
Iar oștirea de stele uimită îi ascultă grozava durere.
Ascultaţi ce poveste înșiră cu un geamăt prelung, apăsat,
Când povara prea mare-l doboară, și mai scoate un singur oftat...

O planetă uşoară, zglobie, cu orbita-nfrăţită de soare,
Duce-n spate acum gârbovită, omenirea-n prăpăd și pierzare.
Moleculele-n scoarţă-și dau seama, și cristalele strânse vorbesc,
Se-ngrozește pământul, bătrânul, și mocnind continente scrâșnesc.

Se încruntă când își amintește de potopul țâşnit din genună,
Și tresare la fiece' ploaie, și la fiece' zvon de furtună.
Amintirea deluviului geme în fosile presate-n granit,
Când Adâncul și-a rupt stăvilarul, și cu totul în hău l-a-nghițit.

Cum a fost în vechime pedeapsa, în potopul de apă și ploaie,
Se și vede-n a doua pedeapsă, într-un foc de pârjol și văpaie.
Toată firea presimte urgia de jăratec pe-ntregul pământ,
Când va fi judecata cea mare, pentru vorbă și faptă și gând.

În cutremure surde, pământul, își mai scutură șuba la soare,
Când în șisturi adânci cristaline își frământă povara cea mare;
O povară de-atâtea războaie, și de crime, de sânge vărsat,
De copii aruncaţi la gunoaie, și de oameni robiţi în păcat.

În cicloane, vuind de departe, își adună mânia din stele
Și ne scutură zgârie-norii, îi sfărâmă-ntr-un ghem de surcele.
Din vulcani își adună aprinsă, toată magma de flăcări văpăi,
Ca să-arate că vine pedeapsa de blestem peste oamenii răi.

Da, pământul, materia rece, toată firea se zbate și știe,
Că păcatul aduce pedeapsa și desfrâul aduce urgie;
Că atomii-n mănunchiuri răzleţe, într-o zi se vor strânge la loc...
Vor ţâşni la porunca divină, ca să mistuie lumea în foc.

Și pământul își cântă durerea, își doinește-n sobor elegia,
Din orbita pe care aleargă își întinde spre soare solia!
Parcă vrea să se-oprească din goană, să ne ia-ntr-un popas spaţial,
Să ne spună că are o veste, un apel pentru noi special.

Auziţi ce șoptește pământul? Ce anume se-aude-n culise?
În ce coduri emite mesaje? Pentru cine sunt oare transmise?
E chemarea din urmă la viaţă, un apel să venim la Hristos!
Să ne-ntoarcem la Calea iubiri, să lăsăm traiul rău, păcătos!

***

“Oameni buni,” glăsuiește pământul, “Oameni buni, vă mai duc o rotire,
Mai aveţi înc-o zi de-ndurare, înc-o șansă de har și smerire...
Aveți timp să alegeţi credinţa, pocăiţi-vă de-orice păcat,
Fiindcă vine urgia cea mare, iată, timpul de-acum s-a scurtat.”

“Alergaţi la Isus fără preget, hotărâţi să trăiți pocăinţa,
Să vă-ntoarceţi la Sfânta Scriptură, să vestiți mântuirea, credinţa.
Să umblaţi ca și fii ai luminii, să rămâneţi în harul slăvit,
Ca să nu vă ajungă mânia, care vine cu pasul grăbit.”

“Pocăiţi-vă, oameni cu minte, pocăiţi-vă cât mai e vreme,
Până nu năvălesc peste lume, din potire urgii şi blesteme!
Pocăiţi-vă-n sac și cenuşă, cât mai este un har pentru voi,
Până nu Și-a întors Domnul Faţa și-a-nceput judecata de-apoi!”

“Va fi vai, și necaz, și durere, pentru cei ce-au respins mântuirea!
Toţi acei care nu-L vor pe Isus și-au ales în păcate pieirea.
Oare cine-ar putea să vă spună, dacă astăzi nu-i ultima zi,
Când e uşa salvării deschisă, când puteţi mântuirea primi?”

“Ziua-aceasta e ziua salvării, alergaţi la Hristos și la Cruce,
Jertfa Lui vă dă harul, iertarea, și în suflete pacea vă-aduce.
Vă îmbracă în haina de slavă, și vă dă ale slavei comori,
Ca să fiţi pregătiţi pentru ziua când Isus vă va duce pe nori!”

“Da... Ferice de cei care-și spală, și ţin hainele lor preacurate,
Ca să stea lângă pomul vieţii, și să intre pe porţi în cetate!
Vor fi glorii-ntr-o zi și lumină, lângă Scaunul Celui Preasfânt,
Pentru toţi cei chemaţi la ospăţul strălucit de pe Noul Pământ... ”