text Poezii crestine

Amos -Proorociile lui Amos

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Proorociile lui Amos
(Amos cap. 3)


Domnul prin Amos mai vorbeşte
Şi celor din Moab le spune
Ale lor greşeli le pedepseşte
Necazuri, peste ei va pune

În Moab focul va lăsa
Palatele ard în Cheriot
Cu zarvă mare vor striga
Dar, să le scape nu mai pot

Pe căpetenii le ucide
Judecătorii, vor muri
Soarta Moabului decide
Cu toţi, pedeapsă vor primi

Apoi Amos le prorocește
Pedeapsă, pentru Israel
A lor păcate le numeşte
Şi milă, nu are de fel

Pe cel neprihănit l-a dat
Şi omul, l-a dispreţuit
Încălțăminte au căpătat
Când pe cel sărac, l-au vândut

Iar dreptul celor necăjiţi
Bogaţii, îl calcă în picioare
Și în necaz și asupriți
Îi ține, deloc nu îi doare

Şi oamenii sunt decăzuţi
Tatăl şi fiul, pângăresc
La aceleaşi femei sunt văzuţi
Pe Domnul, Îl nesocotesc

Lângă altare se întind
Pe haine, ca zălog luate
Şi beau, aicea se destind
Pe amenzile, de ei date

Iar Domnul le tot aminteşte
De amoriţi, i-a apărat
Şi de robie le vorbeşte
Când din Egipt, Eli a scăpat

Şi de proorocii ridicați
Pe care i-a batjocorit
La băutură îndemnaţi
Pe prooroci, i-au nesocotit

Acum, Domnul e hotărât
Pe toţi are să-i pedepsească
De tot ce-au făcut, s-a scârbit
Şi vrea ca să îi nimicească

Cel iute nu va alerga
Căci, nu va mai avea putere
Cel ce ţinteşte n-a vedea
Căci lui, tăria toată-i piere

Cel tare, acum slab va fii
Putere nu va mai avea
Căci el nu va putea fugi
Cel ce aleargă, acum va sta

Mustrări acum Domnul vesteşte
Pentru acei din Israel
Pedepsele, lor le pregăteşte
Pe care le primesc prin El

A fost poporul cel ales
Pe care Domnul l-a iubit
Dar ei nimic n-au înțeles
La rele doar s-au Învoit

Doi oameni când se duc pe cale
Unul cu altul, se învoiesc
Puii flămânzi nu zbiară tare
Dacă, stomacul şi-l hrănesc

Nu cade-n cursă păsărica
Dacă, un laţ nu i se întinde
Iar pe om îl cuprinde frica
Când trâmbiţele încep să cânte

Când vine o nenorocire
Oamenii sunt înspăimântați
Prin toate Domnul dă de ştire
Necazului, dacă sunt daţi

Când leul strigă şi se aude
Omul ascultă înfricoşat
Când trâmbiţele încep să sune
Se întreabă, ce s-a întâmplat?

Sus pe palate să se urce
De acolo să li se vestească
Şi cu putere să se strige
Necazul, are să-i lovească

Că nu stau în neprihănire
Comori, cât pot, ei îşi adună
Ei nu au habar de pieire
A lor gândire, nu e bună

Dar ţara va fii înconjurată
Duşmanul, o va doborî
Tăria ei va fi luată
Palatele, îi vor zdrobi

Câţiva din ei vor rămânea
Şi aceia, prea puţini vor fi
Nenorocirea vor vedea
Şi teama îi va mistui

Căci Domnul atunci pedepseşte
Fărădelegile făcute
Altare-n Betel zguduieşte
Palatele, sunt prăbuşite

Domnul pe toate le zdrobeşte
Căci neascultători au fost
Şi necredinţa o pedepseşte
Idolii lor, ce nu au rost.

va urma

Câmpia Turzii, 18 noiembrie 2013

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>