text Poezii crestine

Alege viaţa

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ilie Belciu
Privesc azi cu durere din Ceru-nalt pământul,
Căci Eu sunt Dumnezeul, a toate Creatorul,
Sunt sfânt şi drept, căci veşnic Eu mi-am ţinut Cuvântul,
În Mine-şi are pacea şi dragostea izvorul.

Dar omule, pe faţă şi fără remuşcare,
Te-ai lepădat de Mine pornind pe căi străine,
Ai călcat în picioare, 'ndelunga Mea răbdare,
Şi te-ai dedat la fapte urâte şi rușine.

Azi este însă ceasul când poţi să-ţi vezi menirea,
Azi poţi să-ţi întorci pasul din lunga-ţi rătăcire,
La uşa casei tale aşteaptă izbăvirea,
Cu vestea ce aduce din ceruri mântuire.

Îţi pun azi înainte a binelui simbrie,
Ce ţi-ar schimba în bine viaţa ta pribeagă,
Şi răul ce în viaţă, primindu-l, o să-ţi fie
Prilej de remuşcare o veşnicie-ntreagă.

Tu poţi avea azi parte de binecuvântare,
Sau poţi avea blestemul pe veci ca moştenire,
E poate cea din urmă ofertă de-ndurare,
Când cerul se coboară la tine cu iubire.

Nu vezi cum solul morţii, în sânul ei te cheamă?
Nu simţi fiorul rece ce-n jurul tău pluteşte?
De ce cu nepăsare nu vrei să bagi în seamă,
Cuvântul Meu ce încă cu dragoste-ţi vorbeşte? ...

Eu vreau să fii cu Mine întreaga veşnicie,
De-aceea-ţi pun 'nainte viaţa-mbelşugată.
Ea are-n sânu-i: pace, nădejde, bucurie,
Şi fericirea care... nu piere niciodată!

În faţă larg deschisă e poarta îndurării,
Şi lumea ce-ţi oferă plăcerea ei amară,
Tu poţi alege astăzi o cale a salvării,
Sau veşnicia-ntreagă, în chinul de afară.

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

Povestea Iubirii
La cruce s-a scris povestea iubiriiȘi-un preț s-a plătit ca sa fim mântuiți,Un crin alb s-a frânt pe lemnul jertfirii. .Isus a plătit. . ca în cer, înfloriți,Să fie toți crinii din a plângerii valeÎn... Citeste mai mult >>
Glasul Luminii
O aură străvezie strălucește deasupra ta,E aura iubirii ce schimbă inimi împietrite,Și dă speranță vie când viața ta e pustie,Nu e o lumină oarecare, e Lumina Lumii.Care pătrunde în orice ungher al in... Citeste mai mult >>
Dragostea care nu renunță
Dragostea care nu renunțăUn părinte cunoaște bucuria din cămin,Simte adânc durerea care apasă casa.Trăiește lipsurile ce rod adesea-n tăcere,Plecat pe genunchi, nu de la oameni cere.Domnul răspunde l... Citeste mai mult >>
DE LUAT AMINTE...
DE LUAT AMINTE...Acum ascultați cu grijăȘi la inimă vă punețiCe am să spun în cuvinteȘi vă faceți o gândire.Petru că și Iuda-apostoli,Amândoi pe lângă DomnulȘi niciunul nu știaCe-i așteaptă viitorul.E... Citeste mai mult >>
SĂ LAUD MÂNTUIREA
SĂ LAUD MÂNTUIREA...E-atat de bine, Doamne,In mâna Ta să fiu,Să laud mântuirea,Primita-n al Tău Fiu.Ce-aș fi făcut în lume,Când aveam un necaz,La cine, Doamne s-alerg,S-alunge-al meu talaz.Doar brațul... Citeste mai mult >>
Urca Isus pe Golgota
Urca Isus pe GolgotaPurtând cu El povara greaCu crucea-n spate suspinândȘi ochii-n lacrimi, tot plângând.Urca Isus pe GolgotaPurtând cu greu povara ta,Povara ta, povara mea…Ce tare spatele-L durea!Pur... Citeste mai mult >>
Din ghena lumii.
Din ghena lumii!Genunchii-mi clocoteau în tina asprăMi i-a zdrobit când am căzutȘi nu puteam să mă ridic nicicumCăci eu eram un fiu pe veci pierdutȘi întunericul ce mă împresuraStrângea în clește trup... Citeste mai mult >>
Vino la Mântuire
Vino la a Domnului Mântuire,Ca ai parte de a sa răpire.Înalță astăzi o cântare,Ca să te înalți către Zare.În Rugăciune să stai în Taină,Ca să ai Pacea lui cea Divină.Ascultă astăzi, a sa chemare,Ca să... Citeste mai mult >>
Până mai este har
Până mai este harNu știm niciodată cât mai ține harul,Poate n-ai să te poți întoarce ca tâlharulCare s-a întors în ultima clipă din viață.Nu te agăța de ultimă speranță.S-ar putea să fie prea târziu,... Citeste mai mult >>
Domnul te cheamă
Stelele se nasc și mor, galaxiile dispar,Totul arde se distruge, totul este trecătorNumai Dumnezeu e bun, minunat și plin de har,Plin de dragoste divină și pe veci nemuritor.Îngerii se-nchină Lui, ser... Citeste mai mult >>