Via lui Nabot

VIA LUI NABOT

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Şi privind cu lăcomie
În grădina pitorească,
El văzu frumoasa vie
Lângă casa-mpărătească.

Nu era un oarecare,
Este vorba de Ahab,
El e împărat, e tare,
Nu-i un luptător mai slab.

Via care-l ispiteşte
Lui Nabot îi aparţine,
Omul care-o îngrijeşte
Şi-o păstrează pentru sine.

El ar vrea ca să i-o strice,
Ca să pună-n locu-i straturi,
Dar Nabot nu se dezice
N-o dă pentru zarzavaturi.

"Uite, ţi-o plătesc! sau poate
Vrei o alta-n locul ei!"
Dar Nabot refuză toate
Nu se vinde la mişei.

"Ţine-ţi împărate-arginţii!
Nici pe-o mie, nici pe-o sută!
Via mi-au dat-o părinţii
Şi nu poate fi vândută!

Şi nu poate fi schimbată
Cu-n alt loc, c-o altă vie!
Căci prin lege-i sigilată
Şi îmi aparţine mie!

Şi nu-mi poate fi răpită
Căci îi sunt moştenitorul!
Via mea va fi păzită
Domnul este păzitorul!

Şi voi ţine piept furtunii
Orcine ar îndrăzni
Să-mi ia ce mi-au dat străbunii
Numi-o vor desţeleni!"

Nu se vinde moştenirea,
Nu se vinde ce e sfânt!
Nu se schimbă mântuirea
Cu nimic de pe pământ!

Însă orişicât ar ţine
El să-şi apere parcela,
Iată că păgâna vine
Cu furie, - Izabela.

"Eu îţi dau Ahabe via!
Nu eşti tu conducătorul?"
-Îl încuraja soţia-
"Ce-i Nabot? e slujitorul!"

Şi pornind ca o furtună
Cea stăpână peste tot,
Construise o minciună
Împotriva lui Nabot.

"Voi bătrâni ce ţineţi sfatul
Legii cu adevărat,
Iată, astăzi împăratul
Vă trimite-un vinovat!

Fapta care-l osândeşte
E grozavă, a hulit!
Legea deci îl pedepseşte
Ca să fie nimicit!

Ştiţi, cunoaşteţi rânduiala,
N-avem martori, însă voi
Nu încape îndoiala,
Veţi găsi acolo doi!

Doi bărbaţi pe care frica
Să nu-i sperie, nici biciu'!
Ştiţi, doi oameni de nimica,
Gata pentru sacrificiu.

Ei să meargă împreună
Şi să-şi dea acelaşi vot,
Proclamând a lor minciună
Împotriva lui Nabot.

Nu oricum, ci după lege!
Postul să topească gheaţa,
Iar la urmă, se-nţelege,
Pietrele să-i curme viaţa!"

Martorii cu sobrietate
Să-şi anunţe mărturia,
Ca mulţimea din cetate
Să-i ştie vinovăţia."

Şi ieşiră de la pândă
Cei ascunşi, numit Soborul,
Ca să-l ducă la osândă
Pe Nabot pe, "hulitorul."

Doamne, nici o apărare?
Omul e nevinovat!
Uite ce mulţime mare
Pe Nabot la-nconjurat!

Toţi cu pietrele în mână
Au ieşit ca să-l lovească,
Iar doi martori cu minciună,
Au ieşit ca să-l smerească.

"Noi, da, noi fără-ndoială
Pe-acest om l-am auzit,
Plin de-o mare îndrăzneală,
Cum pe Domnul L-a hulit."

"Atunci trebuie să moară
Ca şi viermele pe vatră!"
Toţi priviră cu ocară
Şi-l izbi întâia piatră.

Iar sărmanul se îndoaie
Şi se prăbuşi uşor;
Căci căzură ca o ploaie
Pietrele din mâna lor.

Şi se revărsă potirul
Peste el şi-a lui grădină,
Căci Nabot a fost martirul
Osândit fără de vină.

Şi se-ntunecă cetatea
De pornirea lor turbată;
Şi-atunci Cel ce e Dreptatea
Îi chemă la judecată.

I-a chemat ca să plătească
Sângele nevinovat,
Şi să nu mai făptuiască
Nimeni un aşa păcat.

Iată-l pe Ahab în vie;
Se crezu biruitor,
A crezut că nu se ştie
Care este vina lor.

Însă Domnul cântăreşte
Fapta celui vinovat,
Iar la urmă răsplăteşte
Fiecărui ce-a lucrat.

"Nu vei coborî în pace
În ţărână, liniştit!
Ce-ai făcut, ţi se va face!
Omule nelegiuit!

Eşti în rând cu ucigaşii!
Vei fi aruncat afară!
Te vor nimici vrăjmaşii
Pentru fapta ta murdară!

Ai frânt cumpăna dreptăţii
Şi cu falşii te-ai unit!
Căci prin oamenii cetăţii
Pe Nabot l-ai nimicit!"

Şi lovindu-l drept săgeata
Trasă de păgâne mâini,
Ahab îşi primi răsplata,
Sângele-i fu lins de câni.

Izabela cea vopsită
A căzut lângă palat,
Iat-o, şi ea-i pedepsită
Pentru sângele vărsat.

"Eu îţi dau Ahabe via!
Dacă tu te uiţi spre cer
Şi nu-ţi ţii împărăţia
Sub toiagul tău de fier!"

"Eu!" - a îndrăznit păgâna,
Iar Ahab căzu înfrânt,
O lăsă să-ntindă mâna
Şi să verse sânge sfânt.

"Eu!" se-amestecă soţia
Fratelui conducător,
"Lasă-mă să tai eu via
Ca să-ţi fie mai uşor!"

Dar Nabot te întristează,
El nu-ţi dă ce-au dat părinţii,
El e tare, nu cedează,
El e cum au fost şi sfinţii.

Banii nu îi schimbă firea,
Când l-auzi, te-apucă ciuda:
"Eu rămân cu moştenirea!
Daţi argintii toţi lui Iuda!"

Nu-l atrage înălţarea,
El mai bine vrea smerit,
Să rămână cu lucrarea
Darului făgăduit.

El mai bine vrea să moară
Ca să-şi apere ogorul,
Via lui, frumoasa ţară
Dată de Mântuitorul.

Nu e om să n-aibă vină,
Martori sunt şi azi destui,
"Dacă nu la prânz, la cină,
I-o vom face noi şi lui!

Dacă nu se va supune
S-o ia mai încet cu harul,
Vina-aceasta i-o vom pune,
C-a hulit şi el Cezarul.

Nu se poate să nu pice
Când îl vor lovi bătrânii!
Sau cu vorbe, sau cu bice,
Sau cu spusa lor păgânii."

După cum e scris în Carte,
Fără frică şi ruşine,
Fraţi pe fraţi s-or da la moarte
Crezând că vor face bine.

Pe Isus Mântuitorul,
Răii L-au dispreţuit,
Preoţimea şi soborul,
L-au strigat că a hulit.

Şi L-au dus să-l răstignească
Ca să le rămână via,
Moştenirea Lui cerească
Cei aleşi, împărăţia.

Cum au procedat străbunii
Cu Nabot, cu cel răpus,
Tot aşa tatăl minciunii
Procedă şi cu Isus.

Dar în orice disperare
Se aude în pustiu
Glasul de îmbărbătare:
"Dumnezeul meu e viu!"

Ca să ştie lumea toată
Prin al Domnului Cuvânt,
Că există-o judecată
Mai la urmă pe pământ.

Când Hristos la toţi urmaşii
Le va da împărăţia,
Atunci vor vedea vrăjmaşii
Căci a sfinţilor e via.

Atunci orişice femeie
Ce la idoli s-a-nchinat,
Trebuie-napoi să deie
Sângele ce l-a vărsat.

Fiii lui Ahab, mişeii
Cu-a lor false mărturii,
Colo în cuptorul văii
Vor fi aruncaţi de vii.

Voi Naboţi, ce ţineţi via
Prin credinţa celor sfinţi,
Nu vă vindeţi veşnicia
Oamenilor, pe arginţi!

Nu lăsaţi să pună straturi
În a voastre piepturi firea!
Nu se dă pe zarzavaturi
Roadă Duhului, iubirea.

Via voastră sufletească
Nu se poate-nlocui!
Că-i de-origine cerească,
E de sus din veşnicii.

Este marea moştenire
Sus, acolo-n partea dreaptă,
Locul de neprihănire,
Locul care vă aşteaptă.

De aceea nu vă-nfrice
Izabela cea păgână!
Domnul poate să ridice
Trupurile din ţărână!

Ţineţi numai cu tărie
Adevărul şi credinţa!
Fiindcă Dumnezeu vă ştie
Şi necazul, şi dorinţa.

Dumnezeul sfânt v-aşteaptă
Să vă dea cununa vieţii!
Pentru lupta voastră dreaptă,
În grădina frumuseţii.

Atunci veţi uita ocara
Chinuirilor cumplite,
Căci a voastră va fi ţara
Visurilor împlinite.

Veşnicia fericirii
În dumnezeiescul crâng,
Va fi locul odihnirii
Pentru fraţii care plâng.

Nu se poate-aici descrie
Slava celui credincios,
Doamne, dă-ne Tu tărie
Să fim ca Isus Hristos!

Să păzim a noastră vie
Ca Isus, să fim la fel!
Până când în veşnicie
Ne vom duce sus la El.

AMIN