La inceput Dumnezeu

Prin milenara mantie a spatiului nemarginit,
se-ntinde pân-la noi, opera Marelui Infinit.
Se vad-n jurul nostru când mintea ni-e lucida,
minuni ce ne-nconjoara ca lumea sa cuprinda.
Când le privesti adesea, multe parca-ntreaba:
" Oare-au aparut acestea printr-o întâmplare oarba?
S-au facut pe sine aranjându-se cochet, frumos,
sa le stea asa mai bine, sa dea un bun miros?"

Frumuseti nespuse ce stau le strângi la piept,
sunt produse negândite fara-un Mare Intelept?
Caci de când e lumea si oameni vietuiesc,
nimic nu-i de la sine cum altii...intuiesc!
Fructe multe aromate, cu bun gust si delicios,
se-ntreaba înteleptul: - vin din hau-ntunecos?
Minunate pasarele colorate si cu doua aripioare,
care urca catre ceruri când ele încep sa zboare,
n-ar putea deodata s-apara de la sine
si-apoi sa cânte-n lunca asa frumos si bine.
De-ar fi doar c-o aripa n-ar putea sa zboare,
cum nici elefantul n-ar merge-n trei picioare!

I-o fi soptind hazardul puisorului din ou,
când sa sparga coja facând în jur ecou?
El nu-si permite mult sa-ntârzie sub coaja,
caci n-ar mai sta la soare simtind frumoasa vraja.
Nici bobul cel de grâu vazut atât de mic,
n-ar creste de la sine si-apoi sa dea un spic.
Sa stea-nteleptii lumii cu toti acei ce-nvata,
sa fac-un bob de-acesta si ei sa-i dea viata,
si-atunci as crede-n Domnul si-n a Sa marire,
ce-mparte întelepciune cu multa daruire.

Deci tot ce ne-nconjora milioane, minunate,
nu cred a fi produsul celor... întâmplate.
Si de-ar fi credulitatea o virtute pe Pamânt,
tot n-as crede nici-o clipa, ca neantul le-a facut.

S-auda acum si Luna ca e "sora" cu Pamântul,
ori ca-i "fiica" lui cum unii îsi...vântura cuvântul?
- Dar...vedeti se-ntreaba altii, Pamântul e oaza-a vietii,
cum sa-i fie sora Luna, care-i doar proprice...mortii?
De-ar fi Selena vie s-ar opri înlemnind pe loc;
cum unii prin "stiinta", ajung sa-si bata joc!

...Si-a calculat Pamântul viteza de-alergare,
sa nu se-nvârta lent, dar nici s-o ia mai tare?
Planetele ce compum acest Sistem solar,
s-ar pierde printre stele, prin spatiul lor stelar,
de n-ar fi Logosul puternic ce-I mare si etern,
ar fi un mare haos, un fioros infern.

*

Dar Domnul a creat Pamântul ce i–a dat în Univers,
o miscare si-o orbita – ce-nsemna un drum de mers!
N-a putut el niciodata sa se-abta cum multi am face,
caci asa ne-am congelea, ori ades prea mult ne-am coace!
De când a întocmit pamântul si e pus la mers pe cale,
el n-a parasit odata, calea orbitei sale!
Uriasa energie ce-l pulseaza pe orbita,
nu putea fi din aceea de la...Big-Bang...mostenita!
O explozie colosala chiar asa cum se mai spune,
n-ar fi putut vreodata, materia-n...planete...pune!
Caci Universu-acesta are legi si chiar de-i mare,
Nu se face-n el nimica, din hazard sau întâmplare!
Caci pe Terra cea pustie, goala si nelocuita,
Nu era pe-atunci lumina doar de ape acoperita.
Insa-a crede ca-ntâmplarea le-a unit, le-a faurit,
e ca si cum o limuzina, singura s-ar fi...-ntocmit!
Ori hazardul sa creeze un mic bun la întâmplare,
este-aceasta sigur farsa ce n-o crede orisicare!

Dar, o Mâna Creatoare din atomi le-a strâns pe toate:
Planete, galaxii si stele, iar pamântul scos din ape.
Iar acei ce Universul îl percep spre dilatare,
nu au de la sine dreptul sa-l extinda tot mai tare.
Si de-ar fi asa sa creasca si mereu sa se extinda,
are numai Unul dreptul sa-l mareasca, sa-l întinda!
El doar singur e Acela ce i-a dat porunci si legi,
ce sunt mari si minunate si nu poti sa le dezlegi.

Când a calculat distanta de la Luna pân-la Mare,
nu erau pe-atunci ateii sa-L învete sa...masoare!
Pentru-a calcla puterea obtinuta din maree,
si asa o lume-n treaga pe Pamânt aici sa...steie.
Când a stabilit viteza ce i-a dat-o la...rotire,
n-a cerut parerea noastra, printr-o lunga convorbire!
Nici când a dispus El forta la noua, optzeci si unu,
nu puteam sa-L sfatuim! Nu eram atunci...nici unu...!
De nu dota El Terra cu forta gravitationala,
noi roiam usor prin spatiu si lasam planeta goala.

*

Si s-ar mai putea acuma sa mutim sa nu vorbim,
ca în versuri si poeme noi pe El sa nu-L slavim?
Când le-a pus si le-a creat El pe toate asa frumos,
sa ne-ajute cât mai bine sa ne fie de folos?
Caci creând acest Pamânt a fi bun de habitat,
a mai pus pe el verdeata, pentru-a fi frumos ornat!
Si pentru a fi toti pomii si verdeata dupa soi,
ca sa nu se-ncurce-n roade neplacute pentru noi.
Dar cum scoarta pamânteasca nu era a fi ostila,
deci nici Apa planetara n-o facuse-a fi... sterila!
Trebuia un colos de forte sa le puna în miscare:
iarba, plante si animale de pe- acest Pamânt si Mare.
Ori materia ce e moarta sa se miste din neviu,
sincer cum se poate crede? Asta, as dori sa stiu!
Dar Acel ce le-a creat si le-avea atunci în fata,
a pus energie-n ele, le-a-mpartit la toate Viata.

Duhul lui Dumnezeu se plimba mult peste ape,
când a zis El cu putere ca lumina...sa se-arate.
Si când vazuse El aceasta ce-I iesise ca e buna,
a hotarât astfel, sa desparta noaptea de lumina.
Caci acestea împreuna, nu pot bine sa se-mpace,
ci, numai separate lucrarea fiecare-si face.
Caci lumina este buna obtinuta din fotoni,
sa ne dea asa gândirea ce-o avem prin neuroni!
Ce-i primim si-i mostenim nu din râme sau gorile,
ca si cum stramosii nostri, ar avea bunici...reptile.
O fiinta asa perfecta, ce priveste-n microscop,
n-ar putea asa sa vina din neant si fara scop!
Omul a primit stiinta de la Cel ce-I Creator,
chiar de nu traieste vesnic si de-i simplu muritor.

*

Niste luminatori puternici trebuiau atunci s-apara,
Pentru-a da lumina-n spatiu ce-i utila, necesara.
Mândrul Soare cât si Luna care sunt de mii de ani,
Au marit în El credinta, umilind pe-ai Sai dusmani.
Caci acesti doi astri ce-s atât de minunati,
Au fascinat miliarde de oameni robi si împarati.
Soarele maret, puternic ce continuu lumineaza
El da lumina Lunii; ea în noapte-o reflecteaza.
Si de-ar fi deci ca vreodata de pe bolta sa dispara,
n-ar putea-nteleptii lumii sa-l aduc-a doua oara!
Sau de-ar pierde din caldura si lumina n-ar mai da
Am muri toti prin Lactee, fara el n-am mai rabda.
Ori de-ar face Creatorul sa ramânem fara aer,
în vreo patru-cinci minute, lumea-ntreaga-ar fi în vaier!
Tot ce-i viat-atunci s-ar pierde nimeni nu ar rezista,
Si de-ar plânge-n pumni amiba si savanti-ar insista.

*

Dar ce-i Viata ? Cum a putut din neviu s-apara,
iar apoi sa "se faca" o fiinta mica – unicelulara?
- Iata – ne spun antropologii si multi oameni de stiinta,
care nu-si vad Ziditorul – stând orbiti în necredinta:
- Viata e pe Terra dintr-o...dintr-o...banala spuma!
Care nu mai este, dar...a lasat din "viata"...urma.
- Ba nu-i din spuma – altii spun sa-i contrzica,
ci...ea-i dintr-o complicata formula chimico-fizica!
Din cosmos sau aevea din lava de vulcan,
s-au strâns substante multe si prinse de elan,
prin cobinatii complicate puse bine în valoare,
au prins usor – usor sa miste, cu mic, cu bun si mare!
Dar cum toate-s mici si pot avea masura,
altii nu sunt de-acord sa...iesim asaaa...din zgura?
- Viata foarte complicata, e venita de departe;
poate mii de ani-lumina de la "sursa" ne desparte!
- Dar prin ce mijloace a putut aici s-ajunga?–
printre stele si planete – calatoria-i...lunga...lunga!
- Sunt meteoriti si asteroizi ce s-au rupt de prin planete,
pe unul "viata" ar fi "traversat" printre stele si comete...
Si cum ajunse pe Pamânt în foarte mare graba,
n-a stat deloc pe gânduri, ci...s-a apucat... de treaba!
- Si cum de n-a murit? Caci prin forta de frecare,
prin spatii si-atomosfera, cometa se-ncalzeste tare!
Si chiar de s-o fi "echipat" prin spatii sa nu moara,
acolo printre stele...Cine-a facut-o?
Te întreb asa-ntr-o...doara...

*

De-ar fi Planeta plina cu vietati handicapate,
diforme si confuze, hidoase- decapate,
maldare de carne si oase sinistre asa urâte,
cu nasuri cât mai multe cu mâini aiurea – ciute,
mi-as mai pune (poate!) credinta în balanta,
cu scepticii lumii mândri si plini de aroganta!

Sa fi avut rabdare amiba sa stea ea mii de ani la Soare,
iar apoi sa-i creasca (simetric!) si doua mici picoare?
...Dar ce mai spui de ochi ce sunt la loc de cinste,
când nu ni-e vazu-n spate, ci tot mereu-nainte!?
Stimati antropologi, ce spuneti despre nas?
Nu-i simpu chiar deloc,
caci nu-i crescut pe burta sa stea pe sub cojoc!
Gura minunata cu gust si limba ce-articuleaza grai,
nu-i nicicum prin spate pe ea sa poti...sa stai...
De-as vedea în juru-mi vietati miscând grotesc,
as mai zice necredintei sa stea s-o mai..."privesc!"

Omul! – fiinta minunata ce nu-i din cimpanzeu,
ce-i creat asa perfect cum decise Dumnezeu,
este coroana creatiunii de-aci de pe Pamânt,
nimic nu-i la valoarea lui – nimicuri toate-i sunt!
Pe om l-a facut cu migala pentru-a semana cu El,
în duh cu-ntelepciune si-n râvna plin de zel.
Si de-i creat de Domnul din lutul framântat,
tot El i-a pus si viata, suflare deci i-a dat.
Si-asa nu-e de mirare un suflet viu sa aiba,
reusind sa-nvete carte, si nu sa "savureze" iarba!
Acestei fapturi minunate ce tinteste-n viitor,
n-ar putea sa-i fie stramos un erbivor!
Omul prin Ziditor a ridicat zgârâie-nori, palate,
uimind cum serpuiesc prin lume sosele suspendate.
Si de-ar fi s-ajunga credinta-n...perigeu,
n-as crede niciodata ca-s fiu de cimpanzeu.
Amin.
Nov. 2004. Londra.