JERTFIREA LUI ISAAC

JERTFIREA LUI ISAAC


Când tăcerea nopţii negre se-aşternea ca un balsam,
într-un cort stătea pe gânduri patriarhul Avraam.
Străbătea într-o clipită munţi înalţi de biruinţi,
dar şi văile tristeţii unde-au curs lacrimi fierbinţi.

"Ce-ar fi alergarea toată dacă n-ar avea un scop ?
Pentru cine s-ar mai strânge al vieţii noastre snop ?!..."
Plină de recunoştinţă, inima-i bătea în piept:
- "Către Tine, bun Stăpâne, rugăciunea mi-o îndrept!

Căci Tu mie îndurarea şi iubirea mi le dai
şi mă însoţeşti spre drumul, care duce către Rai.
Deci primeşte azi prinosul sufletului meu umil
că mi-ai împlinit dorinţa, dăruindu-mi un copil!"

Şi cum aducea în rugă jertfa sfintei mulţumiri,
Domnul îl privea din slavă cu atât de dragi priviri.
Dar dorind Cel Sfânt să vadă, crezul cât îi e de greu,
i-a strigat din înălţime: - "Avraam, alesul Meu!"

- "Iată-mă, a zis evreul, gata sunt să Te ascult!"
- "Ia pe fiul tău pe care îl iubeşti atât de mult,
pe Isaac şi adu-l jertfă ca o ardere de tot
sus, în ţara Moria, pentru Domnul Savaot!"

Ca un fulger coborâse ordinul de Sus venit,
peste părul nins de vreme al bătrânului smerit.
"Dacă Tu îmi ceri aceasta, zise gândul omenesc,
toate, Doamne, le voi face, căci Tu ştii cât Te iubesc!"

Avraam n-a spus o vorbă Sarei ce dormea acum.
Însă dis-de-dimineaţă el se pregăti de drum.
Două slugi luă cu sine. Puse şaua pe măgar.
Şi porni la drum cu fiul, către-acel înalt hotar.

Şi-au mers preţ de vreo trei zile prin pustiul arzător.
Şi deodată se opriră într-o oază la izvor.
După ce îşi potoliră setea, au pornit din nou.
Dar Avraam ducea cu sine acelaşi ceresc ecou:

- "Ia pe fiul tău acuma ... ia pe singurul tău fiu!..."
Şi vibrau de glasu-acesta chiar şi pietrele-n pustiu.
Avraam privind departe a zărit pe înălţimi
locul jertfei spus de Domnul care stă pe heruvimi.

Şi atunci el se îndreaptă către cele două slugi:
- "Noi ne ducem sus pe munte ca să priveghem în rugi.
Odihniţi-vă aicea! Drumul de puteri v-a stors.
Aşteptaţi-ne pe-o piatră, până ne vom fi întors!"

Luând focul şi cuţitul şi pe fiul său sfios,
ce ducea cu greu povara lemnelor de chiparos,
Avraam păşea spre munte, dar simţea în piept un foc,
ce-i ardea fiinţa toată şi parcă-l ţinea pe loc.

- "Tată!", glăsuieşte fiul. - "Ce vrei tu Isaac să-mi spui ?"
- "Iată lemnele şi focul, însă văd că mielul nu-i!"
- "Fiul meu, a zis bătrânul tată ars de-acest cuvânt,
Domnul va purta de grijă şi-l va scoate din pământ!"

Şi-şi continuară drumul ascultării amândoi,
pe acel versant de munte, ros de vânturi şi de ploi.
Şi astfel cei doi tăcură ca şi codrul înnoptat,
când pe culmi se lasă vântul de un somn adânc furat.

Când ajunseră la locul cel de Dumnezeu ales,
Avraam zidi altarul cu-al credinţei interes.
"Domnul va purta de grijă!", îi şoptea un susur blând
ce venea din ceru-albastru cu-al promisiunii gând.

Aşezase-apoi gramadă lemnele privind spre Cer.
Oare pricepuse fiul clipa marelui mister?!...
Cu un gest de bărbăţie, ce-n durere e un leac
tatăl, vai, dar cum se poate?!, a pus mâna pe Isaac.

Îl legă cu o frânghie şi pe-altar îl aşternu.
De un plâns amar tăria Cerului se străbătu.
Iar când ridică cuţitul, norii se făcură sul.
Şi din Cer îl strigă Domnul: - "Avraame, stai! Destul!"

- "Iată-mă!", zise bătrânul în momentul epocal,
cu o voce tremurândă dintr-un suflet triumfal.
- "Ţi-am văzut acum credinţa! Ştiu ce porţi în gândul tău.
Mâna ta să nu se-ntindă spre copil să-i facă rău!

Astăzi ştiu, că pentru Mine tu-ai fost gata să jertfeşti,
tot ce ai mai scump şi nobil, chiar şi fiul ce-l iubeşti.
Pentru marea-ţi ascultare, Eu pe Mine Însumi jur,
că te voi păzi în lume, de vrăjmaşii dimprejur.

Toţi urmaşii tăi prin vreme vor veni atât de mulţi,
ca nisipul de pe ţărmuri sau ca pietrele din munţi.
Plini de binecuvântare tu şi-ai tăi veţi fi mereu,
să se ştie-n lumea largă, că doar Eu sunt Dumnezeu.

Toate neamurile lumii vor primi în dar comori,
prin credinţa ta cea vie ce-a străpuns ai morţii nori!"
Avraam după aceea a zărit într-un tufiş,
un berbece stând sub ramuri, cu picioarele-n desiş.

Îl luă şi îl aduse jertfă cu miros plăcut,
Domnului ce-ntotdeauna lui i-a fost în viaţă scut.
El a pus acelui munte nume sfânt ce a rămas:
"Domnul mi-a purtat de grijă, zi de zi şi pas cu pas!"

Şi-ntorcându-se acasă a intrat, cântând, în cort,
pe Isaac ţinând de mână ce fusese-aproape mort.
Şi de cele povestite Sara mult se minuna
şi cu mare dor la pieptu-i, pe copil îmbrăţişa.
*
Într-o zi de freamăt plină, pedepsit ca un tâlhar,
Mesia, c-o cruce-n spate urcă blând înspre Calvar.
Nimeni, vai!, nu se-ntrebase : "Care miel va fi jertfit?",
căci tot ceru-L ştie bine: este Domnul prea iubit.

Când deodată-L încolţiră sus pe cruce câinii răi,
n-a strigat din gloată nimeni : "E destul atât, călăi!"
N-a venit din Cer acolo, nici-un singur heruvim
să alunge toţi duşmanii, de la Mielul cel sublim.

Da, Isaac fusese-odată chiar de Dumnezeu salvat.
Dar Isus pe cruce moare, pentru-al lumii-ntregi păcat.
Şi-Avraam găsise-o altă jertfă-ntr-un tufiş ascuns,
când în viaţa sa credinţa de-ascultare s-a pătruns.

Dar Isus pe nimeni n-are, ca să-L poată-nlocui.
Şi întregul preţ al morţii, singur El îl va plăti.
Moartea Lui şi Învierea ne scot astăzi din noroi,
de le credem pe-amândouă, ca făcute pentru noi.

Când zăceam în neagră tină şi în lanţuri ferecaţi,
L-am chemat pe Salvatorul şi am fost eliberaţi.
Am primit o viaţă nouă şi în piept un dor curat,
după-a Lui neprihănire, după Cerul prea înalt.

*
Prietene ce-ţi pare viaţa un joc straniu şi confuz,
un vacarm ce-ţi oboseşte ochiul şi al tău auz,
reculege-te în taină şi-apoi vino ca să iei,
prin credinţă mântuirea, gustul şi puterea ei.

Vrea Isus să-I fii alături şi în slavă şi-n ocări,
şi în suferinţa crucii şi-n eterne desfătări.
Deci predă-I inima-ntreagă El de azi să-ţi fie Domn,
ca să-ţi pună-n piept iubirea, să-ţi dea pâinea ca prin somn.

O, nu amâna pe mâine! Este ceasul hotărât
de salvare-a vieţii tale: crede-n Domnul, doar atât!
Azi tu poţi alege viaţa să fii sigur că o ai.
El, Isus, e Calea vieţii, ce te poate duce-n Rai!

Ca tâlharul de pe cruce recunoaşte-L pe Isus
ca-Mpărat al vieţii tale. Fii de azi doar Lui supus.
Rupe-o cu păcatul lumii, pocăieşte-te mereu
ca să fii în veşnicie cu Fiul lui Dumnezeu.