Te-ai înălțat la cer, Isus

Te-ai înălțat la cer, Isus, de-aproape două mii de ani,
Dar ne-ai promis pe Duhul Sfânt spre-a nu ne mai lăsa orfani...
Te petrecură cu privirea toți ucenicii cei mirați,
Care de frica stăpânirii, mai mult stătură încuiați.

Cu ochii pironiți spre cer, pe când urcai din empireu,
Văzură doi bărbați în alb, ce-au fost trimiși de Dumnezeu.
„De ce mai stați și vă uitați? El va veni-n același mod!
Dar pân-atunci, plecați, lucrați, căci sunteți voi întâiul rod.”

Și după sfântul Tău Cuvânt, rămas-au în Ierusalim,
Făgăduința Tatălui s-aștepte ca pe un alin.
Când Duhul Sfânt va coborî, să capete puteri de sus,
Căci martori ei vor fi apoi, așa precum a spus Isus.

Ca vestea bună să o ducă fiecărui simplu om,
Căci Tu ești viu în veci, Isus, și vei rămâne-al vieții Domn.
Ierusalimul să audă, și Iudeea fremătând,
Apoi Samaria, departe, pân la margini de pământ.

Din muntele cel cu măslini, cu multă teamă s-au întors,
Și din odaia cea de sus cereau cu sufletul setos
Pe Duhul Sfânt făgăduit, putere în slujirea lor,
Să poată-a se păstra curați și-n vreme bună, și sub nor.

Și zece zile-au stăruit crezând în ce le-a fost promis,
Dar niciun semn nu se-arătă, iar termenul nu le-a fost zis.
A lor credință, și pe noi ne-ndeamnă ca să năzuim
Căci Dumnezeu, la timpul Lui, ne dă puteri să biruim.

A Cincizecimii zi sosi cu-al sărbătorii greu miros,
Căci mulți evrei erau veniți s-aducă jertfe ca prinos.
Din tot imperiul adunați, formau un mare amalgam
Ce-L căuta pe Dumnezeu și rădăcinile de neam.

Dar ucenicii lui Isus erau cu toții la un loc;
De slujba Templului acum, lor nu le mai ardea deloc,
Căci focul inimilor lor ardea întruna de atunci,
Iar jertfele erau chiar ei, urmând a Domnului porunci.

Deodată a venit din cer un sunet ca un vâjâit
De vânt puternic din tării, ce printre ei s-a răspândit
Și niște limbi, dar ca de foc, au fost văzute peste ei –
Un fenomen neîntâlnit, ce mult mirase pe evrei.

Căci toți de Duhul s-au umplut și începură-a cuvânta
În alte limbi, cu altul grai, așa cum Duhul le dădea.
Erau deci zorii altei vieți, ai erei harului de-apoi,
Căci Duhul Sfânt cel dăruit, a fost promis și pentru noi.

Înmărmuriți rămas-au toți acei cucernici fii evrei
Ce, cunoscând mai multe limbi, se minunau mai tare ei,
Cum simpli oameni, chiar pescari, vorbeau în noul dialect
Și tainele lui Dumnezeu rosteau atâta de direct.

Deci Petru, plin de Duhul Sfânt, având putere peste el,
S-a ridicat și-a glăsuit: „Aceasta-i ce a spus Ioel,
E Duhul Sfânt făgăduit la fii și fiice din norod,
La tineri, și la cei bătrâni, și chiar la cel ce este rob.

Isus cel răstignit pe lemn, dar care-apoi a înviat,
De Dumnezeu a fost trimis și iar la El S-a înălțat,
Dar ne-a promis că va veni din ceruri un Mângâietor,
Să nu rămânem noi orfani, s-avem în El apărător.

Să știe bine Israel și oaspeții ce au venit:
Isus e Domn și e Hristos, Mesia, cum ați auzit.
Chiar Dumnezeu L-a confirmat prin învierea dintre morți
Cum însuși David profeți – Scripturile le știți cu toți.

Noi suntem martori vii ai Lui, poruncile-I le împlinim,
Iar prima spune chiar așa: cu toții să ne pocăim
Și fiecare dintre voi să fie-n apă botezat
În Numele Isus Hristos înspre iertarea de păcat.

Apoi al Duhului Sfânt dar îl veți putea și voi primi,
Căci Dumnezeu e bun și drept, pe nimeni nu va părtini.
Chiar generații rând pe rând, ce-or stărui în rugăciuni,
Primite-or fi de Cel Preanalt, trăi-vor semne și minuni.”

Acum și noi, comemorând aceea sfântă zi ce-a fost,
Biserica ce se născu și-al revărsării sacru rost,
Să ne rugăm lui Dumnezeu să lase încă ploi de har
Din Duhul Său și peste noi, căci știm: e-atât de necesar!